Eminescu, Mica și Marea Unire, în spectacole la Oradea
Actorii Teatrului „Regina Maria” vor susţine luni, 15 ianuarie, în sala Teatrului Arcadia, spectacolul cultural „Meditând la … Scrisoarea a III-a”, ce marchează 168 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu, având în pregătire un spectacol dedicat Micii Uniri şi un altul pentru sărbătorirea Centenarului, a informat vineri conducerea instituţiei.
Protagonistul evenimentului va fi actorul pensionar Eugen Ţugulea, acompaniat de câteva soliste ale Ansamblului artistic profesionist „Crişana”- Simona Costin, Otilia Haragoş Seghedi şi Cornelia Covaciu. Intrarea va fi liberă, însă bihorenii vor trebui să-şi rezerve bilete la agenţia teatrului ori pe site-ul biltemaster.ro.
Acelaşi actor, Eugen Ţugulea, a fost invitat de conducerea Teatrului „Regina Maria” să regizeze un spectacol dedicat zilei de 24 ianuarie, când a avut loc Mica Unire, intitulat „Pe-al nostru steag e scris Unire”. Îşi vor da concursul câţiva actori ai teatrului şi Ansamblul „Crişana”.
„Va fi o punere în scenă a dansurilor şi cântecelor de pe întreg cuprinsul ţării doar cu forţele noastre proprii. Vom dansa şi vom cânta, reprezentând cele mai importante zone etnofolclorice ale ţării. Va fi o provocare pentru artiştii noştri, dar suntem obişnuiţi totuşi cu asemenea spectacole, pe care le prezentăm în turneele noastre din străinătate”, a declarat, într-o conferinţă de presă, directorul Ansamblului „Crişana”, Leontin Ciucur.
Spectacolul va avea loc în 24 ianuarie pe scena Filarmonicii de stat din Oradea, în condiţiile în care sala mare a teatrului orădean va fi rezervată repetiţiilor la o premieră, din 26 ianuarie, a Teatrului „Szigligeti” (fosta secţie maghiară a teatrului). Potrivit înţelegerii între teatrele „Regina Maria şi „Szigligeti”, sala aparţine, timp de o săptămână, înainte de o premieră, teatrului care o pregăteşte.
Pentru Sărbătorirea Centenarului, teatrul orădean „Regina Maria” va pregăti o premieră „foarte interesantă”, potrivit managerului Daniel Vulcu, punând în scenă o piesă a dramaturgului local Paşcu Balaci, numită „Regina şi martirii”. Subiectul este legat de Regina Maria şi Marea Unire, urmând să fie programat în cursul anului.