Begu, calificare dramatică la Australian Open
Venus Williams a fost eliminată de Belinda Bencic în primul tur de la Australian Open, scor 6-3, 7-5, cel mai mare șoc de pe Rod Laver Arena. Irina Begu s-a calificat după un meci dramatic, iar Monica Niculescu a fost eliminată.
Venus Williams, 37 de ani, era clasată pe locul 5 WTA și putea vâna prima poziție dacă lua trofeul. Nu a fost cazul, în condițiile în care Belinda Bencic s-a dovedit incredibil de greu de trecut, încurajată din tribune de părinții lui Roger Federer. De asemenea, Dominika Cibulkova, finalistă în 2014 la Australian Open, a fost eliminată în primul joc, împotriva estonei Kaia Kanepri, scor 6-2, 6-2. Nume important pentru tenisul feminin, Cibulkova continuă să nu se regăsească. Sloane Stephens, campioană la US Open, ultimul turneu de Mare Șlem al anului, a fost eliminată încă din primul tur. Jucătoarea americană a fost eliminată în primul tur de chinezoaica Duan, scor 6-2, 6-7, 2-6. În schimb, Jelena Ostapenko a câștigat categoric în fața Francescăi Schiavone, 6-1, 6-4.
AUSTRALIAN OPEN 2018. Rezultate tabloul feminin Australian Open:
Belinda Bencic (SWI) – Venus Williams (USA) 6-3, 7-5
Jelena Ostapenko (LAT) – Francesca Schiavone (ITA) 6-1, 6-4
Zhang Shuai (CHN) – Sloane Stephens (USA) 2-6, 7-6, 6-2
Julia Goerges (GER) – Sofia Kenin (USA) 6-4, 6-4
Magdalena Rybarikova (SVK) – Taylor Townsend (USA) 6-0, 7-5
Ying-Ying Duan (CHN) – Mariana Duque-Marina (COL) 6-0, 6-1
Mona Barthel (GER) – Monica Niculescu (ROM) 6-4, 7-5
Alize Cornet (FRA) – Xinyu Wang (CHN) 6-4, 6-2
Petra Martic (CRO) – Alison van Uytvanck 7-6, 6-3
Timea Babos (HUN) – CoCo Vandeweghe (USA) 7-6, 6-2
Kaia Kanepi (EST) – Dominika Cibulkova (SLO) 6-2, 6-2
Kirsten Flipkens (BEL) – Alison Riske (USA) 6-2, 6-7, 6-3
Irina-Camelia Begu (ROM) – Ekaterina Makarova (RUS) 3-6, 6-4, 8-6
Kiki Bertens (NED) – Catherine Bellis (USA) 6-7, 6-4, 6-2
Irina Begu a reușit o revenire fantastică în partida din primul tur cu Ekaterina Makarova si merge în runda secundă, scor 3-6, 6-4, 8-6. Jucătoarea noastră a fost condusă cu set și 4-0, însă a jucat fantastic din acel moment. A câștigat 7 game-uri consecutive pentru 6-4 și 1-0 cu break în decisiv. După o pauză de vestiar, rusoaica a început să-și revină, iar ultimul act a fost plin de dramatism. Begu a făcut rapid break, însă Makarova a revenit neașteptat. S-a desprins la 5-2 înainte să înceapă ploaia la Melbourne. De la cabine, Irina Begu a jucat impecabil și a obținut o victorie cu 8-6 în decisiv.
Deși era favorită, Monica Niculescu a pierdut în minimum de seturi în fața nemțoaicei Mona Barthel, scor 4-6, 5-7. Niculescu a pierdut de fiecare dată când trebuia să rămână în set, la 4-5, respectiv 5-6.
Mihaela Buzărnescu joacă, luni, cu Caroline Wozniacki, iar Simona Halep debutează, marţi, contra necunoscutei Destanee Aiava.