Halep, accidentare la gleznă
Jucătoarea de tenis Simona Halep a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că a simţit o durere puternică pe teren la glezna stângă în timpul celui de-al doilea set al meciului cu Destanee Aiava din turul 1 al turneului Australian Open şi a precizat că de-a lungul anilor a mai avut accidentări în acelaşi loc.
„Am simţit o durere puternică pe teren. Aştept să văd mâine dimineaţă cum mă voi simţi. De-a lungul anilor am mai avut probleme la aceeaşi gleznă (n.r. – stânga). Gleznele mele nu sunt foarte solide, de aceea le bandajez mereu. Acum nu ştiu ce s-a întâmplat, pentru că aveam bandaj. Încă nu-mi dau seama, vreau să revăd momentul respectiv la televizor pentru că nici măcar nu îmi mai amintesc”, a spus Halep, informeaza Agerpres.
Într-un scurt interviu acordat postului de televiziune Eurosport, Halep a afirmat că este puţin îngrijorată de accidentare. „În setul doi am suferit o mică accidentare şi m-am speriat. Sunt puţin îngrijorată pentru că este vorba despre glezna unde am mai avut accidentări. Acum voi vedea cum mă simt în continuare, probabil voi urma un tratament”, a afirmat ea la postul citat.
Halep s-a arătat în schimb foarte bucuroasă de victoria din meciul cu Destanee Aiava deoarece în ultimii doi ani a fost eliminată din primul tur la Australian Open.