Incendiu cumplit în Bistrița Năsăud

Un bărbat de 69 de ani a murit, o casă a ars complet, iar o alta în proporţie de 70%, în urma unui incendiu izbucnit în localitatea Suplai din comuna bistriţeană Zagra.

Incendiul a izbucnit la o casă cu suprafaţa de 28 de metri pătraţi, din lemn, extinzându-se şi la acoperişul celei de a doua case, aflată foarte aproape şi tot din lemn.

„Ambele imobile erau construite din lemn, edificate foarte aproape unul de celălalt. În momentul ajungerii la locul intervenţiei, incendiul se manifesta generalizat”, precizează ISU, potrivit news.ro.

Trei echipaje de pompieri militari de la Secţia Năsăud cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD, precum şi voluntarii de la SVSU Zagra cu o autospecială au acţionat preţ de câteva ore pentru localizarea şi lichidarea incendiului, respectiv indepărtarea elementelor de construcţie care prezentau riscul prăbuşirii.

Imediat ce au putut intra în casa de aproximativ 28 de metri pătraţi, pompierii militari au găsit un bărbat în vârstă de 69 de ani, decedat.

Casa în care se afla bărbatul a ars în totlitatea, iar cea de a doua casă a fost afectată în proporţie de 70%.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.