Consilierul Valentin Rîciu a demisionat
Valentin Rîciu, consilierul ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, care este vizat în trei dosare penale, şi-a anunţat demisia din funcţie, marţi seară. El spune că a luat această decizie nu pentru că situaţia sa juridică s-ar fi schimbat, ci pentru că aşa vede el responsabilitatea.
Valentin Rîciu, consilierul ministrului Carmen Dan, şi-a anunţat demisia pe facebook. „Nu pentru că situaţia mea juridică s-ar fi schimbat cu ceva. După cum am precizat, nu am fost informat despre vreo acuzaţie penală, iar comunicatul public al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este lămuritor. Am discutat astăzi cu ministrul şi decizia aceasta este. Nu am pretenţia de a fi exemplu pentru cineva, dar aşa văd eu ca poliţist responsabilitatea”, scrie Valentin Rîciu.
Parchetul instanţei supreme a anunţat luni că făcut un control privind modul în care au fost instrumentate de către parchete trei dosare penale în care este cercetat, pentru înşelăciune, ultraj şi abuz în serviciu, agentul şef principal de poliţie Valentin Rîciu, consilier al ministrului de Interne Carmen Dan, şi s-a stabilit că în două dintre dosare, aflate pe rolul Parchetului Judecătoriei Sector 3 Bucureşti, procedurile s-au prelungit nejustificat, „nefiind făcute acte de urmărire penală cu celeritate”, „ambele fiind repartizate pentru cercetări lucrătorilor de poliţie din cadrul Brigăzii Rutiere – Biroul control intern”.
Astfel, procurorul general Augustin Lazăr a dispus sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru prelungirea nejustificată a procedurilor în cele două dosare, precum şi efectuarea de către Parchetul General a unui control pentru verificarea modului de exercitare de către procurorii de la parchetele competente a activităţii de supraveghere a cercetărilor penale efectuate de către lucrători de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Brigada Rutieră, Biroul control intern.
În dosarul aflat în instrumentarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 4 Bucureşti, procurorul de caz a dispus măsurile necesare efectuării cu celeritate a actelor de urmărire penală, delegând în acest sens lucrătorii de poliţie din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Brigada Rutieră, Biroul control intern. Totodată, constatând neefectuarea în termen a actelor dispuse, procurorul de caz a intervenit, dispunând noi măsuri şi stabilind un nou termen de efectuare a cercetărilor, mai spunea Parchetul General.
De asemenea, Lazăr a dispus efectuarea de către Parchetul General a unui control privind verificarea modului de exercitare de către procurorii de la parchetele competente a activităţii de supraveghere a cercetărilor penale efectuate de către lucrători de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Brigada Rutieră, Biroul control intern.
Dosarul pentru înşelăciune a fost deschis după ce Rîciu ar fi participat la o conferinţă sindicală din Constanţă, dar el ar fi apărut ca fiind la serviciu. Un al doilea dosar ar fi fost deschis pentru că a ameninţat un poliţist pe o reţea de socializare.
Consilierul pe probleme sindicale al ministrului Afacerilor Interne şi fost angajat al Brigăzii Rutiere a Capitalei, Valentin Rîciu, a negat, însă, acuzaţiile aduse, spunând că sunt false şi calomnioase.
„În ultima săptămână au apărut în spaţiul public mai multe afirmaţii false şi calomnioase împotriva mea – fie că eram prieten cu Eugen Stan, fie că eram şeful lui. (…) Este o nouă mizerie în ceea ce mă priveşte”, a susţinut Valentin Rîciu, într-o notă transmisă sâmbătă de Ministerul Afacerilor Interne.
Informaţiile privind acuzaţiile de ultraj, înşelăciune şi abuz în serviciu împotriva consilierului ministrului de Interne au apărut în urma scandalului legat de poliţistul pedofil de la Brigada Rutieră a Capitalei.
Valentin Rîciu a scris pe pagina sa de Facebook în 9 ianuarie că nu înţelege de ce, cu toate că ministrul de Interne a anunţat mai multe decizii importante cu privire la neregulile din sistem, singura reacţie a fost un atac asupra unui consilier.
„M-au oripilat şi pe mine faptele colegului nostru, descoperit a fi pedofil. Cu atât mai mult că ele se întind pe un număr mare de ani. Mă surprinde totodată că atunci când doamna ministru a făcut publice mai multe decizii radicale contra neregulilor din sistem, în loc să văd asumări şi implicări ale şefilor, am văzut o adâncă linişte. Culmea, singura voce energică a fost un atac împotriva mea, a consilierului pe probleme sindicale. Asta este penibil!”, a scris consilierul pe Facebook.
El a negat o posibilă relaţie de prietenie cu poliţistul de la Brigada Rutieră acuzat de pedofilie, explicând că este consilier pentru problemele sindicale, iar poliţistul respectiv nu avea astfel de probleme.
„Se ştie că liderul sindical, într-o unitate de poliţie are, firesc, numeroase discuţii personale cu membrii sindicatului. Este evident că poliţistul – pedofil nu avea probleme şi conflicte de muncă, el avea, cu prioritate, alte probleme şi nu avea de ce să solicite discuţii sindicale iar relaţiile colegiale cu interes sindical sunt evident calme, constructive; dar nu au de ce să devină prieteneşti”, a mai scris Rînciu, catalogând drept ridicolă descoperirea unei relaţii de prietenie între cei doi.
Valentin Rînciu a mai scris că este convins că această legătură falsă cu poliţistul pedofil a fost prezentată cu scopul de a strica dialogul dintre sindicatele poliţiştilor şi ministru.
Valentin Rîciu a lucrat peste 20 de ani în Brigada Rutieră a Capitalei, iar în prezent este consilierul ministrului de Interne pe probleme sindicale, fiind numit în această funcţie în octombrie 2017. Postul este primul de acest fel înfiinţat după 1990.