Ianis Hagi revine, în sfârșit, la Viitorul
Vitorul şi Fiorentina au anunţat, joi, că au ajuns la un acord privind transferul definitiv al lui Ianis Hagi de la gruparea italiană la clubul constănţean.
Fiorentina a precizat, pe site-ul oficial, că va primi 30 la sută dintr-un viitor transfer al jucătorului.
Joi, Viitorul Constanţa, cu Ianis Hagi titular, a remizat la Belek, scor 1-1, cu Grashoppers Zurich, într-un meci amical din cadrul stagiului de pregătire din Turcia. Ianis Hagi a deschis scorul în minutul 5, iar Grashoppers a egalat în minutul 85, prin Bajrami.
Ianis Hagi, în vârstă de 19 ani, a debutat la Viitorul, fiind transferat la Fiorentina în 2016, pentru două milioane de euro.