Oficiali din Venezuela, sancționați de UE
Uniunea Europeană a aprobat, luni, sancţiuni împotriva a şapte oficiali de rang înalt, din Venezuela, pentru încălcarea drepturilor omului, inclusiv împotriva şefului serviciilor de informaţii, pe care Blocul comunitar îl acuză de tortură, potrivit France24.
Ministrul de interne Nestor Reverol şi liderul Curţii Supreme a Venezuelei se află pe lista oficialilor vizaţi de sancţiuni. Uniunea Europeană şi-a exprimat îngrijorarea faţă de încălcarea drepturilor omului în Venezuela, unde, anul trecut, protestele împotriva preşedintelui Nicolás Maduro au devenit violente.
„Având în vedere situaţia în continuă deteriorare din Venezuela, Consiliul a decis să pună şapte indivizi, care deţin poziţii oficiale, sub măsuri restrictive”, a declarat UE printr-un comunicat.
„Aceşti indivizi nu respectă valorile democratice, justiţia şi încalcă drepturile omului”, s-a mai arătat în declaraţie, potrivit Mediafax.
În notificarea oficială a sancţiunilor este menţionat faptul că şeful serviciilor de informaţii, Gustavo Gonzalez Lopez, este responsabil pentru „încălcarea gravă a drepturilor omului, inclusiv detenţie arbitrară, tratament degradant şi inuman şi tortură”.
Potrivit agenţiei de ştiri Reuters, UE are deja un embargo de arme impus Venezuelei, însă nu ia în considerare impunerea unui emgbargo de petrol, sau sancţionarea preşedintelui Maduro.
Exportul produselor din petrol reprezintă trei sferturi din exporturile Venezuelei către Uniunea Europeană.