George Ivașcu, avizat ministru al Culturii

Actorul George Ivaşcu, propus din afara partidului majoritar, PSD, pentru preluarea portofoliului Cultură şi Identitate Naţională, a primit luni aviz favorabil din partea comisiilor de Cultură, la finalul unei audieri care a durat peste 45 de minute şi la care reprezentanţii PNL au anunţat că vor vota împotriva nominalizării lui.

George Ivaşcu a fost avizat cu 16 voturi „pentru” şi 7 „împotrivă”. „Cultura României nu începe cu fiecare mininistru al Culturii. Miniştrii trec, cultura rămâne. Ministrul doar o administrează”, şi-a început el discursul.

George Ivaşcu a făcut o trecere în revistă a activităţii sale profesionale. Cu peste 25 de ani de carieră ca actor şi regizor, el este conferenţiar universitar doctor la UNATC şi manager cultural de peste 10 ani.

„Deseori cultura a fost cenuşăreasa politicii de stat”, a mai spus el. „Trebuie să facem toate eforturile să cream coeziune naţională. (…) Trebuie să ne bazăm pe elita acestei ţări”.

El a vorbit despre transparenţă, solidaritate, pozitivism, despre anul centenar – „A venit momentul să fim noi înaintaşii cu care să se mândrească urmaşii”.

Între obiectivele propuse se numără revizuirea şi completarea întregului cadru legislativ care vizează domeniul culturii: definitivarea codului patrimoniului cultural, finalizarea cadrului legislativ în ceea ce priveşte artele spectacolului, crearea legislaţiei optime pentru investiţii în cultură. „Legea meşteşugarilor” este o direcţie importantă în viziunea lui Ivaşcu.

„Cred că nu este un om matur şi responsabil care să nu îşi dorească fundamentarea şi implimentarea strategiei naţionale pentru cultură şi patrimoniu. Avem nevoie ca de aer de o abordare integrată a ei”, a completat Ivaşcu.

Un obiectiv prioritar e punerea în aplicare a proiectelor aprobate şi bugetate pentru anul centenar – restaurarea caselor memoriale ale artizanilor Marii Uniri, inaugurarea de monumente dedicate personalităţilor care au avut legătură cu Marea Unire, festivaluri, expoziţii, concerte de muzică populară.

Ministerul Culturii are ca obiective, între altele, participarea la Târgul de carte de la Leipzig, realizarea condiţiilor pentru defăşurarea sezonului cultural România-Franţa, de şase luni, participarea la festivalul Europalia, unde România e invitat special, organizarea Festivalului „George Enescu”, implicarea alături de guvern în sprijinirea oraşului Timişoara pentru 2021, când va fi Capitală Europeană a Culturii, transmite News.ro.

„Cultura trebuie să devină o prioritate a actului de guvernare”, a mai spus Ivaşcu, el a precizat aici creşterea finanţărilor şi dezvoltarea infrastructurii.

El a amintit de sala de concerte care se doreşte a fi construită în Bucureşti de mai mulţi ani, de asigurarea financiară şi a suportului pentru depozitarea obiectelor de patrimoniu din custodia muzeelor, susţinerea industriei cinematografice.

După 20 de minute, Gigel Ştirbu, preşedintele comisiei de cultură din Cameră, i-a cerut lui Ivaşcu să scurteze discursul, pentru a putea răspunde întrebărilor în timpul alocat audierii, de jumătate de oră.

„Cultura română trebuie pusă la locul ei, acela pe care îl merită. Suntem universali. Trebuie să ne valorificăm asa cum merităm”, a încheiat Ivaşcu.

Numeroase întrebări i-au fost adresate, însă lui George Ivaşcu nu i-a fost lăsat timp să răspundă.

Kelemen Hunor a întrebat dacă „până în iunie, la următoarea schimbare a guvernului”, va realiza ceva din program, Liviu Pleşoianu, deputat PSD, a chestionat: „Veţi schimba ceva în alocarea de fonduri dintre MCIN spre revistele culturale? Pentru că sunt multe care nu au nicio legătură cu cultura, dar primesc bani”.

Vlad Alexandrescu, fost ministru al Culturii în guvernul Cioloş, a spus: „Ştiu că aveţi o sensibilitate pentru independenţi, însă USR rămâne rezervată privind susţinerea politică pe care o veţi avea pentru implementarea proiectelor”.

„Veţi avea de luptat cu mârlănia, cu kitsch-ul din găştile culturale. Dacă domnul Soros ne va lăsa în pace, vom avea o guvernare lungă”, a afirmat Nicolae Bacalbaşa.

Gigel Ştirbu a declarat: „Văzând nominalizarea la ministerul Economiei, mă simt mai confortabil cu a dumneavoastră la acest minister. Aţi citit programul de guvernare. Pe acel scaun au stat alţi doi oameni care au citit acelaşi program. După un an şi 2 miniştri evacuaţi, doar 2 sunt parţial realizate – continuarea programului Limes şi pregătirea pentru târgul de la Leipzig. (…) Dacă nu ai forţă politică într-un cabinet, poţi fi foarte bun, profilul politic primează. Trebuie să vă spun că, după atâtea nerealizări ale partidului pe care îl reprezentaţi, reprezentanţii PNL din cele două comisii vor vota împotriva nominalizării dumneavoastră”.

„Voi fi un ministru al dialogului. Îmi va lipsi scena”, a spus Ivaşcu la ieşirea din sală.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.