Declarații șocante ale vicepremierului Stănescu
Fosta gardă de corp a lui Nicu Gheară, Mihai Călin Novacescu, este consilierul personal al vicepremierului Paul Stănescu, potrivit Antena 3. Întrebat despre numirea lui Novacescu, vicepremierul Paul Stănescu a declarat că nu știa că Novacescu ar fi fost garda de corp a lui Nicu Gheară. Mai mult, vicepremierul a precizat că este prieten cu el de 20 de ani.
Întrebat de jurnalişti în legătură cu sarcinile de serviciu pe care ar trebui să le aibă consilierul personal Mihai Călin Novacescu, vicepremierul Paul Stănescu a răspuns că „m-am sesizat şi eu din presă la ce aţi spus dvs., ca consilierul meu ar fi fost garda de corp a nu ştiu cui, nu-l cunosc pe Nicu Gheară, dar voi cerceta şi voi analiza şi voi lua o decizie în ceea ce-l priveşte. E treaba mea în ce mă consiliază”.
„Consilierii sunt pe diferite probleme pe care eu le consider importante”, a mai spus Paul Stănescu, care a infirmat că Novacescu ar avea legătură cu faptul că a renunţat la serviciile SPP.
„Nu am nevoie de protecţia nimănui. Eu nu am nevoie de nicio protecţie. Îl cunosc de peste 20 de ani. Dar n-am fost căsătorit cu el. Dacă voi constata că nu merită să fie consilier, nu va fi”, a completat Stănescu.