Incident în coloana oficială a premierului Canadei
Un poliţist pe motocicletă care făcea parte din coloana oficială a premierului Canadei, Justin Trudeau, a fost rănit grav, sâmbătă, în urma unui accident care a avut loc în statul american California, relatează site-ul televiziunii ABC News.
Incidentul s-a produs în Simi Valley, California, la aproximativ 65 de kilometri nord-vest de Los Angeles, după ce premierul canadian a părăsit Muzeul şi Librăria Prezidenţială Ronald Reagan, unde a susţinut un discurs despre relaţiile dintre SUA şi Canada.
Conducătorul unui autoturism a virat de pe o stradă adiacentă şi a apărut în faţa coloanei oficiale, intrând în coliziune cu motocicleta poliţistului. Şoferul şi fiul acestuia au fost transportaţi la spital, în stare bună, alături de poliţistul care are „răni serioase”.
Maşina în care se afla Justin Trudeau nu a fost implicată în coliziune. Oficialii canadieni au precizat că premierul a fost informat de accident, iar personalul său este în contact cu autorităţile locale.
Drumul a fost închis timp de câteva ore, iar poliţiştii investighează acest caz ca pe un simplu accident rutier.
Premierul canadian Justin Trudeau va participa, sâmbătă, la o conferinţă în Los Angeles, alături de primarul Eric Garcetti.