Două cărți dedicate lui Brâncuși, lansate

Sculptorul Constantin Brâncuşi a fost omagiat la sediul Institutului Cultural Român, printr-un eveniment intitulat „Brâncuşi – Duchamp – Marthe, în intimitatea atelierului din Impasse Ronsin”, ocazie cu care au fost lansate două volume dedicate artistului.

„Sărbătorim astăzi un spirit mare, aşadar să spunem ‘La mulţi ani, Constantin Brâncuşi!’. Îmi doresc mult ca toţi oaspeţii, prezenţi în număr foarte mare în această seară (n.r. – luni), să-şi aducă aminte de momentul acesta”, a spus preşedintele ICR, Liliana Ţuroiu, în deschiderea evenimentului, potrivit unui comunicat transmis Agerpres.

Ea a apreciat că volume de felul celor lansate „sunt rezultatul unei munci desfăşurate cu asiduitate”.

„Valoroase pentru istoria şi înţelegerea artei, ele au, la rândul lor, şi acest merit: ni-i înfăţişează pe artişti ca oameni vii, în carne şi oase”, a arătat Ţuroiu, care a înmânat, în numele ICR, distincţii de onoare Doinei Lemny, editoarea volumelor, cercetător la Muzeul Naţional de Artă Modernă Centrul Pompidou din Paris, şi lui Cristian Robert Velescu, istoric de artă.

Ţuroiu a anunţat că lucrările editate de Doina Lemny – „Brancusi et Marthe – ou l’histoire d’amour entre Tantan et Tonton” şi „Correspondance Brancusi – Duchamp” – urmează a fi promovate de ICR şi cu ocazia evenimentelor organizate în cadrul Sezonului Cultural România – Franţa, dar şi cu prilejul altor proiecte şi programe care promovează cultura română la cel mai înalt nivel.

Proiecţia filmului despre viaţa şi opera lui Constantin Brâncuşi a prefaţat dialogul dintre Doina Lemny şi Cristian Velescu.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.