Barna nu va candida la europarlamentare
Preşedintele Uniunii Salvaţi România (USR), deputatul Dan Barna, a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă că nu va candida pentru un post de europarlamentar la alegerile de anul viitor.
„Ce vă pot spune acum cu certitudine este faptul că nu voi candida la europarlamentare. Consider că nu ar fi nici moral, nici corect, să candidez la europarlamentare, în situaţia în care membrii USR din România mi-au acordat votul de încredere pentru a fi preşedintele partidului şi a trage alături de ei în direcţia în care USR vede o Românie, modernă, pro-europeană, în care să fie susţinute iniţiativa privată şi un stat de drept funcţional. În momentul de faţă, pentru mine este exclusă candidatura la europarlamentare. (…) Cu siguranţă nu candidez la europarlamentare”, a precizat Dan Barna.
Alegerile europene, prevăzute să se desfăşoare în perioada 23-26 mai 2019, vor desemna membrii Parlamentului European (PE), fără membri britanici.