Chirica pune, din nou, tunurile pe Dragnea
Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a declarat vineri că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a convocat congresul extraordinar al formaţiunii pe 10 martie „de frică”.
„De frică. Se depreciază foarte mult imaginea dumnealui în interiorul partidului şi începe să îi fie frică că îşi pierde sprijinul”, a susţinut Mihai Chirica, după ce a participat, la Guvern, la o întâlnire de lucru, alături de alţi primari, cu premierul Viorica Dăncilă.
Întrebat dacă, în opinia sa, Dragnea va avea probleme cu reconfirmarea în funcţia de preşedinte al PSD la congres, Chirica a răspuns: „Cei care se duc acolo se duc să voteze dinainte fiind ştiut rezultatul. Deci nu cred că va avea probleme, dar (…) n-a dispărut problema. Deci problema deprecierii credibilităţii domniei sale în partid va continua să fie principala lui problemă”.
El a arătat că trebuie făcute schimbări în conducerea partidului.
„Va trebui să se plece de sus în jos, astfel încât lucrurile să poată intra pe un făgaş cât se poate de normal. Eu nu am auzit niciodată de asemenea atitudini în Partidul Social Democrat. (…) Am stat la aceeaşi masă şi cu domnul Ponta şi cu domnul Geoană. (…) A trecut partidul printr-o situaţie extremă din punct de vedere al credibilităţii şi al modalităţii în care este condus şi asta se va vedea la viitoarele alegeri”, a declarat Chirica.
Totodată, Chirica a precizat că nu i-a fost comunicată oficial decizia privind excluderea sa din PSD.