Useriu conduce în cel mai greu maraton din lume

Trei din cei patru români care s-au înscris anul acesta la cel mai greu maraton de pe planetă – 6633 Arctic Ultra au abandonat cursa încă din prima de competiţie, însă bistriţeanul Tibi Uşeriu a reuşit să preia conducerea şi a trecut de 100 de mile.

Trei din cei patru români care s-au încris la a zecea ediţie a maratonului artic – 6633 Arctic Ultra au abandonat concursul încă din prima zi, unul dintre competitori suferind o accidentare, iar ceilaţi doi au abandonat din cauza vremii extrem de dificile. Bistriţeanul Tibi Uşeriu, cel care a câştigat ultimele două ediţii ale acestui maraton a reuşit să preia conducerea cursei şi a parcurs prima sută de mile din cele peste 350.

Primul care a abandonat a fost Avram Iancu, bibliotecarul de 41 de ani din Petroşani, judeţul Hunedoara, care a reuşit să traverseze înot Canalului Mânecii şi a parcurs traseul Dunării de la izvoare şi până la vărsare. Avram Iancu s-a retras de la maraton după 68 de kilometri, din cauza unei accidentări la picior.

Din cauza vremii extreme, cu vânt care depăşeşte 94 de km/ora au abadonat în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă şi Polgar Levente şi Florentina Iofcea.

Polgar Levente este prima persoană cu dizabilităţi care a fost acceptată la Maratonul Arctic. Are 37 de ani, este din Aiud, judeţul Alba şi munceşte în construcţii, deşi şi-a pierdut o mână într-un accident de tren pe când avea şase ani.

Florentina Iofcea, originară din Bucureşti, are 46 de ani şi locuieşte în Canada însă a reprezentat România la această cursă. Este asistentă medicală şi vrea să parcurgă anul acesta un traseu de 7800 de kilometri, să traverseze Canada de la est la vest, pentru a intra în Cartea Recordurilor.

Singurul român care a rămas în cursă, Tibi Uşeriu, a reuşit încă de la început să preia conducerea maratonului, fiind urmat de un irlandez, însă acesta se află la patru ore în spatele bistriţeanului care a reuşit să treacă de primele două puncte de control cu o ora şi 30 minute mai repede faţă de anul trecut.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.