Tragedie la Miami. Cel puțin opt morți!
Un pod pietonal s-a prăbuşit, joi, în Miami, mai multe persoane şi vehicule fiind prinse sub dărâmături. Autorităţile vorbesc despre moartea a cel puţin opt persoane.
Cel puţin patru persoane au decedat după ce un pod pietonal s-a prăbuşit, joi, în oraşul american Miami, mai multe vehicule fiind prinse sub dărâmături, a declarat Dave Downey, şeful departamentului de pompieri din comitatul Miami-Dade, informează agenţia de ştiri Reuters.
Mai multe persoane au murit în urma prăbuşirii podului, în zona Universităţii Internaţionale din Florida, a comunicat un purtător de cuvânt al Poliţiei.
Numeroase echipaje au intervenit pentru scoaterea victimelor de sub plăcile de beton. Nu se ştie câţi oameni sunt captivi între betoanele prăbuşite. Echipele de salvare caută supravieţuitori. Cel mai probabil, numărul victimelor va creşte, potrivit informaţiilor recente
Podul pietonal fusese instalat sâmbătă, în cadrul unui proiect în valoare de 14,2 milioane de dolari. Pasarela nu era încă funcţională, urmând să fie inaugurată în 2019.
Autorităţile au confirmat moartea a cel puţin o persoană. Încă opt persoane au fost transportate în stare gravă la spital.
Compania FIGG, care a construit podul pietonal, s-a declarat „şocată” de prăbuşirea structurii de 950 de tone, exprimând regret pentru acest eveniment „tragic”.