Naomi Osaka se impune la Indian Wells

Jucătoarea japoneză de tenis Naomi Osaka a câştigat turneul WTA de la Indian Wells (SUA), dotat cu premii totale în valoare de 7,972 milioane dolari, în finala căruia a învins-o duminică în două seturi, 6-3, 6-2, pe rusoaica Daria Kasatkina.

Osaka (20 ani), care a urcat de pe locul 44 pe 22 în ierarhia mondială după acest succes, a avut nevoie de 70 minute de joc pentru a o învinge pe Kasatkina şi a-şi trece, astfel, în palmares primul său titlu WTA.

Jucătoarea niponă reuşise să o elimine sâmbătă, în semifinalele competiţiei californiene, pe românca Simona Halep, numărul unu mondial, în faţa căreia s-a impus şi mai rapid, cu 6-3, 6-0, după doar 64 minute de joc. Ea trecuse anterior de alţi doi foşti lideri ai clasamentului WTA, Maria Şarapova (în turul 1) şi Karolina Pliskova (în sferturile de finală).

Potrivit site-ului WTA, Naomi Osaka este prima jucătoare care cucereşte primul său titlul din carieră la Indian Wells, după slovaca Daniela Hantuchova în 2002 şi, totodată, prima care intră în posesia trofeului fără să fie cap de serie, după americanca Serena Williams (1999) şi belgianca Kim Clijsters (2005).

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.