CSAT, decizie în privința arhivei SIPA
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a admis marţi solicitarea Președintelui Comisiei parlamentare de anchetă a Camerei Deputaţilor şi Senatului de a se clarifica aspecte care țin de desființarea Direcției Generale de Protecție şi Anticorupție (DGPA). „Membrii Consiliului au decis să pună la dispoziția Comisiei toate documentele şi înscrisurile aflate în arhiva CSAT în legătură cu această instituție”, se precizează în comunicatul transmis presei la finalul şedinţei.
Primul subiect al reuniunii a vizat analiza și aprobarea activității desfășurate de către instituțiile cu atribuții în domeniul securității naționale în anul 2017 și a principalelor obiective pentru anul 2018. „Membrii Consiliului au constatat că Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază și Serviciul de Telecomunicații Speciale și-au desfășurat activitatea în raport cu misiunile şi cu obiectivele instituționale asumate, pe fondul multiplelor evenimente interne şi internaționale care au marcat anul 2017”, se arată în comunicatul postat pe pagina de internet al Administraţiei prezidenţiale.
În continuarea ședinței au fost supuse analizei şi aprobării activitatea desfășurată de către Consiliul Operativ de Securitate Cibernetică în 2017 și prioritățile pentru anul 2018.
„S-a remarcat că activitatea acestui organism a fost organizată, planificată şi desfășurată în conformitate cu prevederile Strategiei de Securitate Cibernetică a României, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 271/2013.
În cursul anului trecut, Consiliul Operativ de Securitate Cibernetică a analizat tematici de interes în domeniul securității cibernetice a României.
Pentru anul 2018, acest Consiliu Operativ are în vedere priorități precum asigurarea cooperării interinstituționale în cadrul Sistemului Național de Securitate Cibernetică, promovarea și consolidarea măsurilor întreprinse de către instituțiile cu atribuții în domeniu și intensificarea acțiunilor de cooperare cu partenerii internaționali.
Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării au analizat şi aprobat și activitatea desfășurată în 2017 de către Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică – CERT-RO, precum şi Planul de activitate pentru 2018.
Pe parcursul anului trecut, activitatea CERT-RO s-a desfășurat pe coordonatele dezvoltării capabilităților naționale în domeniul securității cibernetice, stimulării parteneriatului public-privat și cooperării la nivel național și internațional, precum și actualizării cadrului de reglementare în domeniu.
Prioritățile CERT-RO pentru anul 2018 vizează atât dezvoltarea capabilităților tehnice și umane pentru îndeplinirea atribuțiilor specifice, cât și adoptarea cadrului instituțional la noile cerințe impuse prin transpunerea în legislația națională, până în luna mai a acestui an, a Directivei Europene NIS, privind măsuri de asigurare a unui nivel comun de securitate a rețelelor și a sistemelor informatice în Uniune. În acest sens, a fost elaborat un proiect de lege, care se află pe circuitul interministerial de avizare”, se mai arată în comunicat.
Un alt punct pe ordinea de zi a ședinței CSAT l-a reprezentat solicitarea Președintelui Comisiei parlamentare de anchetă a Camerei Deputaţilor şi Senatului de a se clarifica aspecte care țin de desființarea Direcției Generale de Protecție şi Anticorupție (DGPA).
„Membrii Consiliului au decis să pună la dispoziția Comisiei toate documentele şi înscrisurile aflate în arhiva CSAT în legătură cu această instituție”, se precizează în comunicat.
În finalul ședinței, membrii Consiliului au analizat şi aprobat Raportul Consiliului Suprem de Apărare a Țării privind activitatea desfășurată în anul 2017.
Conform Constituției și Legii nr. 415/2002 privind organizarea și funcționarea CSAT, Consiliul a analizat problematicile din domeniul apărării țării și securității naționale. Totodată, a emis hotărâri conținând măsuri cu caracter obligatoriu pentru autoritățile administrației publice și pentru instituțiile cu atribuții în domeniu, fără să stabilească acestor instituții și autorități atribuții suplimentare față de cele prevăzute în actele normative în baza cărora li se asigură organizarea și funcționarea.
Activitatea Consiliului a fost adaptată în funcție de realitățile și prioritățile anului 2017, de nevoile și complexitatea intereselor naționale și internaționale de securitate și de urgențele impuse de specificul fiecărei instituții și a fost orientată spre realizarea obiectivului constituțional al CSAT de organizare și coordonare unitară a activităților privind securitatea națională.
De asemenea, Raportul Consiliului Suprem de Apărare a Țării a cuprins un capitol referitor la Evaluarea anuală privind implementarea Strategiei Naționale de Apărare a Țării pentru perioada 2015-2019.
În anul 2018, instituțiile cu atribuții pe această linie vor continua eforturile pentru implementarea obiectivelor și direcțiilor stabilite prin Strategie, în concordanță cu provocările mediului regional și internațional de securitate, precum și cu persistența unor vulnerabilități și riscuri interne.
Potrivit prevederilor Legii nr. 415/2002 privind organizarea şi funcționarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării, Raportul va fi trimis, spre aprobare, către Parlamentul României.