20.000 de copii se nasc, prematur, în fiecare an
Preşedintele executiv al organizaţiei Salvaţi Copiii, Gabriela Alexandrescu, a declarat marţi că, anual, aproximativ 20.000 de copii se nasc prematur în România, pledând în acest context pentru alocarea de fonduri pentru a asigura dotarea corespunzătoare a maternităţilor.
Alexandrescu a susţinut, la o dezbatere a specialiştilor neonatologi, că aproape 40.000 de sarcini nu sunt urmărite de către medicii specialişti.
„Sunt cam 20.000 de copii care se nasc prematur pe an, plus alte cazuri de copii care au un risc la naştere din cauza neurmăririi sarcinii. Sunt aproape 40.000 de sarcini care nu sunt văzute de medicii ginecologi, de medicii obstetricieni. Avem cea mai mare rată de mortalitate din Europa, dublă faţă de media UE, cu toate că în ultima vreme s-au mai făcut progrese şi prin alocarea de fonduri locale pentru îmbunătăţirea structurii secţiilor şi a condiţiilor materiale. Dar, rămân foarte multe echipamente învechite, foarte multe echipamente care trebuie scoase din uz. Multe echipamente care trebuie cumpărate şi achiziţionate. Din ce ştim noi, Salvaţi Copiii, ar trebui încă 300 de paturi complet echipate pentru nou-născuţii cu risc. (…) Faptul că sunt 20.000 de naşteri premature şi avem o pierdere pe an de 1.400 de copii până la a împlini un an şi dacă luăm din ele poate 30%, să zicem că aşa, un calcul general, ar fi 400 – 500 de copii care ar putea fi ajutaţi să trăiască cum trebuie”, a spus ea.
Gabriela Alexandrescu a precizat că în ţară sunt 23 de maternităţi de grad III, care au personal necesar, însă „nu sunt dotate complet” pentru că ultimele achiziţii mai ample s-au făcut în 2007 şi de atunci toate echipamentele au fost folosite continuu.