Președintele PE sare în apărarea lui Preda

Antonio Tajani, preşedintele Parlamentului European, a transmis un mesaj de susţinere a eurodeputatului Cristian Preda, chemat la Consiliul de Onoare al Ordinului Naţional ”Steaua României”, fiind acuzat de neglijarea interesului naţional şi defăimare, în urma criticilor aduse în PE guvernelor Grindeanu şi Tudose. Tajani spune că încercările de a-l intimida şi/sau de a-i compromite reputaţia lui Cristian Preda sunt inacceptabile.

”Parlamentul European este alături de Cristian Preda: un coleg foarte respectat, un european dedicat şi un român patriot. Statul de drept trebuie menţinut în România: încercările de a-l intimida şi/sau de a-i compromite reputaţia sunt inacceptabile”, este mesajul transmis de către preşedintele PE pe Twitter.

Cristian Preda a fost audiat miercuri în faţa Consiliului de Onoare al Ordinului Naţional ”Steaua României”, care l-a acuzat de defăimarea ţării, după ce a criticat guvernarea PSD. Audierea nu a fost publică.

 După audiere, Cristian Preda a scris pe Facebook că Gabriela Firea, Ecaterina Andronescu, Şerban Brădişteanu şi Mircea Geoană au lispit de la şedinţă, iar decizia s-a amânat.”Cei 4 pesedişti din Consiliul de onoare – Firea, Andronescu, Brâdişteanu şi Geoană – au chiulit. Vor vota mai târziu. Nu se ştie când. Le-am lăsat Întâmpinarea în care explic că acuzaţiile sunt nefondate şi dispreţuiesc principii elementare ale unei societăţi libere”, a precizat Preda pe Facebook.

Astfel, la şedinţă au fost prezenţi doar Costin Georgescu şi Constantin Degeratu.

„N-au fost decat doua persoane prezente, eu si cu dl Degeratu. Am discutat cu dl Preda, dar nu s-a putut lua nicio hotarare, doar ne-am cunoscut. S-a planificat o noua data pentru sedinta, dar dansul nu trebuie sa mai vina, pentru ca a depus un material cu punctul dansului de vedere. Am stabilit data dupa Paste. Parca 19 aprilie”, a declarat Costin Georgescu pentru Ziare.com.

Costin Georgescu a mai precizat ca, in afara de sesizarea depusa, nu au mai fost aduse si alte acuzatii la adresa lui Cristian Preda.

„Nu e o treaba deosebita, nu e nimic grav. Nu e ca in cazul Laszlo Tokes sau in alte cazuri”, a mai adaugat Costin Georgescu.

Apărarea lui Cristian Preda

Cristian Preda s-a prezentat miercuri în faţa Consiliului de Onoare al Ordinului „Steaua României” şi a prezentat şi un document în apărarea lui, pe care l-a prezentat Ziare.com:

„Am luat cunostinta cu tristete de cele 14 randuri din sesizarea facuta de dl. Gheorghe Gh. Tomoiala pe 14 februarie 2018 si, pe aceasta baza, de convocarea mea in fata dumneavoastra. Prin prezenta raspund unui denunt pe care il consider calomnios. (…)

E adevarat ca, la data de 29 noiembrie 2017, am afirmat, in reuniunea de la Bruxelles a plenului PE, ca tara noastra cunoaste o criza a statului de drept. Foloseam expresia in sensul lui Norberto Bobbio, care rezuma „statul de drept” prin formula: „guvernarea legilor e deasupra guvernarii oamenilor”.

Era si, din pacate, mai e un lucru larg recunoscut si-n Romania, si in multe alte locuri din lume, ca la noi oamenii politici au dorinta de a fi peste lege, nu sub ea. Stau dovada ca traim o criza numeroasele proteste, articole, declaratii si dezbateri despre situatia din Romania, inclusiv cea din februarie a.c. din cadrul forului legislativ european, ceruta de toate grupurile politice.

Celelalte parti ale afirmatiei facute de Gheorghe Gh. Tomoiala sunt false: nu am cerut suspendarea dreptului de vot al Romaniei, ci al „reprezentantilor guvernului”, si tocmai de aceea nu era vorba despre „Consiliul European”, cum zice autorul denuntului, ci despre Consiliul UE, adica despre cele zece formatiuni de lucru la care participa ministrii de resort, pentru a co-legifera, alaturi de deputatii europeni, in varii politici publice: transport, educatie, afaceri externe, justitie si afaceri interne, agricultura etc.

Denuntatorul ignora faptul ca interventia mea era facuta in intervalul orar special dedicat declaratiilor politice – asa-numitele „interventii de un minut”, gazduite de fiecare sedinta plenara a PE. Este ceva obisnuit ca deputatii europeni sa foloseasca o asemenea oportunitate pentru a se referi la chestiuni legate de evolutiile politice din propria circumscriptie. (…)”

Consiliul Ordinului „Steaua României” i-ar putea retrage decoraţia eurodeputatului Cristian Preda. Pe 14 martie, europarlamentarul anunţa că a fost chemat în faţa Consiliului de onoare al Ordinului ‘Steaua României’.

„Prigoana a început. Întrucât am criticat în PE guvernele Grindeanu şi Tudose, sunt chemat în faţa Consiliului de onoare al Ordinului ‘Steaua României’, pentru a răspunde unui denunţ care reia acuzaţiile PSD-ALDE de defăimare a ţării. Mă vor judeca: Gabriela Firea, Ecaterina Andronescu, doctorul Şerban Brădişteanu (da, acela condamnat!), Mircea Geoană, fostul director SRI Costin Georgescu şi generalul Degeratu. Consiliul e prezidat de fostul preşedinte al Academiei, Ionel Haiduc. Mă voi apăra. Nu mă intimidează coaliţia corupţilor. Dincolo de cazul meu, e în joc un principiu: România liberă şi europeană trebuie protejată. Sunt convins că am de partea mea nu o formaţiune politică, ci cetăţenii oneşti ai acestei ţări. Pentru ei lupt. Vom învinge!”, preciza, atunci, europarlamentarul într-o postare pe Facebook.

 

Citește și
1 Comentariu
  1. TOMOIALA G. GHEORGHE spune

    A FI DOMN E O INTAMPLARE ,
    A FI OM E LUCRU MARE !!!

    DECI: ” NU EXISTA PADURE FARA USCATURI ” acest cetatean se pzitioneaza in grupul celor fara demnitate.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.