România, la Târgul Internațional de Carte de la Londra
România participă pentru a 11-a oară consecutiv la Târgul Internaţional de Carte de la Londra, unul dintre cele mai mari evenimente ale industriei mondiale de carte, aflat la ediţia cu numărul 47, care se va desfăşura în perioada 10 – 12 aprilie la Centrul Expoziţional Olympia din capitala Marii Britanii.
Potrivit unui comunicat al ICR Londra, transmis miercuri Agerpres, peste 600 de titluri din noile apariţii editoriale în limbile română şi engleză, cărţi de literatură, ştiinţă şi artă care provin de la peste 20 de edituri, printre care şi Editura ICR, urmează să fie consultate la stand.
Protagoniştii ediţiei curente sunt: profesorii Marius Turda, Christian Moraru şi Andrei Terian, scriitorii Magda Cârneci şi Arabella McIntyre Brown, criticul literar Ion Bogdan Lefter, poeţii Claudiu Komartin, Michael Astner, Andrei Dosa, Robert Gabriel Elekes, Matei Hutopila, Henriette Kemenes, Mihok Tamas, Aleksandar Stoicovici, Livia Ştefan şi Victor Ţvetov. Acestora li se alătură violonistele Adriana Cristea şi Ioana Forna, împreună cu violoncelistul Nikolay Ginov. Concepţia vizuală a standului aparţine graficianului Radu Manelici.
„Evenimentele româneşti, reunite sub titlul generic „Writing and Making History: Remembering the Great War Generation”/ „A scrie şi a face istorie: generaţia Marelui Război”, evocă, în primul rând, participarea românilor în Primul Război Mondial şi Marea Unire prin intermediul ecourilor literar-artistice ale acestor momente istorice cruciale”, precizează sursa citată.
Tema centrală a programului este ilustrată prin concepţia standului, care traduce vizual conexiunea dintre creativitatea literară şi istorie cu ajutorul unor imagini simbolice şi a portretelor unor scriitori precum Liviu Rebreanu, Regina Maria, Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Octavian Goga, Martha Bibescu, care au făcut din experienţa Primului Război Mondial substanţa literaturii lor; printr-o expoziţie a celor mai importante opere inspirate de Marele Război, deschisă de o conferinţă tematică, precum şi printr-un performance de poezie contemporană, reunind tineri poeţi din diferite grupuri etno-culturale, într-o diversitate ce trimite la România creată în 1918, se arată în comunicat.