Tăriceanu îl critică pe Coldea
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, marţi, că răspunsurile pe care fostul prim adjunct al directorului SRI Florian Coldea le-a dat la finalul audierii în comisia SRI au fost „total inadecvate”, iar prin comportamentul său încearcă să „eludeze adevăruri”.
„N-am participat, nu sunt membru al comisiei (de control al SRI – n.r.). Din informaţiile pe care le-am văzut şi din declaraţia făcută de vicepreşedintele comisiei (preşedintele – n.r.), Claudiu Manda, intervenţiile şi răspunsurile domnului Coldea au fost total inadecvate, prin modul de comportament, prin răspunsurile pe care le-a dat, prin care încearcă de fapt să eludeze adevărurile care trebuiesc spuse în faţa comisiei, pentru că acesta este rolul comisiei – de a verifica legalitatea funcţionării serviciilor (de informaţii – n.r.) în România”, a declarat Tăriceanu, citat de news.ro.
Întrebat dacă el consideră că prin comparaţia făcută de Florian Coldea cu Iuda acesta a transmis ameninţări, preşedintele Senatului a replicat: „Am văzut în presă acele ameninţări (…) eu am să pun o simplă întrebare: în SUA, care se confruntă cu un pericol infinit mai mare, concret, pe teritoriul ei şi în alte părţi, cum rezolvă problemele fără să aibă aceste protocoale? În aceste protocoale stă cheia rezolvării problemei? Eu cred că Codul penal şi Codul de procedură penală sunt suficiente, fără să fie nevoie să adăugăm la lege. Dacă este nevoie să adăugăm la lege, acest lucru este atributul exclusiv al Parlamentului şi al nimănui altcuiva”.
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea susţine că încheierea protocoalelor interinstituţionale este o practică internaţională, inclusiv la nivelul UE şi al NATO şi că, în acest moment, din cauza asaltului fără precedent în legătură cu protocolul SRI-Ministerul Public, Serviciul este în imposibilitatea de a acţiona pentru contracararea acţiunilor de terorism şi spionaj, ceea ce riscă să vulnerabilizeze securitatea României şi a aliaţilor. El a remarcat că subiecte care iniţial au fost lansate în spaţiul public pe Facebook s-au transformat în fake stories, iar acestea intens promovate încearcă să ia locul realităţii. Coldea s-a referit şi la cei care trădează interesele statului, comparându-i cu Iuda, despre care a afirmat că a sfârşit tragic, „ca orice trădător”.