Claudiu Iordache demontează acuzațiile lui Iliescu
Claudiu Iordache a recționat la acuzațiile lui Ion Iliescu.
În legătură cu declarațiile publice făcute de Președintele Ion Iliescu în ziua de 5 aprilie 2018 consider necesar să răspund public!
Președintele Iliescu a afirmat următoarele:
“În data de 30 martie 2018 a avut loc reuniunea Colegiului IRRD, al cărui președinte sunt. Din motive personale, nu am putut participa la reuniune, de aceea l-am mandatat pe acad. Răzvan Teodorescu – membru al Colegiului să mă reprezinte.
In cadrul reuniunii, s-au exprimat critici în legătură cu lipsa de activitate, din ultimii ani, a IRRD și cu modul defectuos în care este condus Institutul de către directorul său , dl. Claudiu Iordache.
Trebuie să precizez că eu l-am propus și susținut, în momentul înființării Institutului, în 2005, pe dl. Claudiu Iordache, în funcția de Director General și că, de-a lungul anilor, am avut o colaborare activă.
Insă, în ultimii ani, așa cum corect au remarcat membrii Colegiului – activitatea dlui Iordache și implicit, a Institutului, a cunoscut multiple deficiențe.
Nu eu am sugerat, așa cum incorect relatează dl. Iordache, înlăturarea domniei sale din funcție, ci aceasta a fost opțiunea exprimată de participanții la ședința de analiză – despre care am fost informat telefonic, acceptând decizia finală a majoritații membrilor Colegiului.” (Ion Iliescu – DCNews)
Adevărul este cu totul altul!
În ultimul an i-am solicitat de câteva ori Președintelui Iliescu o întâlnire pentru a explicita dezacordurile deja grave care subzistau între noi, privind ascensiunea Securității, eşecul Revoluţiei şi dezastrul post-decembrist, dar (nu din vina mea) întâlnirea nu a avut loc. A apărut, în schimb, o așa–zisă Comisie de Analiză, care și-a propus să “verifice” realizările Institutului, o comisie ad-hoc pe care am acceptat-o la gândul că măcar astfel o parte a Colegiului Național avea să afle cum funcționează Institutul pe care formal îl conduceau! Numai că această Comisie Cutean (după numele unuia dintre membrii ei eminenți) primise ordinul eliminării mele! Timp de două luni de zile așa-zisa Comisie de Analiză a perturbat activitatea Institutului, somând să-i fie puse la dispoziție rapoarte, acte (inclusiv dintre cele pe care nu avea dreptul legal să le ceară, cum ar fi actele cu regim personal), fotografiind condica la intrare, amenințând și intimidând angajații, comportându-se precum un vechil pe moșie, “lucrând” zi de zi la un Raport de Activitate pe care până la urmă nu l-a mai prezentat nicăieri! Acționând fără menajamente, prezidată, în absența voită a președintelui Iliescu, de către Răzvan Theodorescu, Comisia Cutean și-a făcut “datoria”, și anume înlăturarea mea de la conducerea executivă a Institutului Revoluției Române! După câteva „ședințe de lucru” ce au constat, de fapt, într-un șir nesfârșit de acuzații mincinoase, defăimări, amenințări, încercări de șantaj, strigăte, înjurături, blesteme, în ședința din 30 martie s-a votat, “ilegal și injust”, după cum a sesizat domnul Petre Roman, demiterea mea!
De altfel, declarația publică a domnului Petre Roman descrie cu precizie situația de fond: ședința din 30 martie a avut drept singur scop demiterea lui Claudiu Iordache de la conducerea IRRD, iar grupul care a dat această lovitură de forță nu s-a mai împiedicat nici măcar în formă, renunțând să mai definitiveze așa-zisul Raport de Analiză a activității IRRD sub mandatul directorului general Claudiu Iordache! Președintele Ion Iliescu știe perfect că în timpul acestei ședințe infame nu s-au exprimat critici în legătură cu „lipsa de activitate, din ultimii ani, a IRRD” și cu „modul defectuos” în care este condus Institutul de către directorul său, Claudiu Iordache – în această ședință s-a acuzat mincinos, fără nici o dovadă, s-au făcut afirmații fără nici o bază legală, s-au strigat defăimări, amenințări, încercări de șantaj, insulte!
“În ultimii ani, așa cum corect au remarcat membrii Colegiului, activitatea dlui Iordache și implicit a Institutului, a cunoscut multiple deficiențe”, mai spune Președintele Iliescu. Membrii Colegiului n-au remarcat nimic corect – cea mai mare parte dintre ei nici măcar n-au citit producția de cercetare a Institutului din ultimii 12 ani! Membrii Colegiului au votat, în anul 2014, același director general pentru al treilea mandat – oare pentru multiplele deficiențe ale Institutului sub mandatele sale anterioare?! Cum, oare, s-au trezit membrii Colegiului să constate modul defectuos în care e condus Institutul de directorul său general și multiplele deficiențe din activitatea IRRD la jumătatea celui de-al treilea mandat pe care ei înșiși l-au votat în 2014?!
Dar poate cel mai mare neadevăr dintre toate cele rostite în declarația publică a președintelui Iliescu se află aici:
“Nu eu am sugerat, așa cum incorect relatează dl. Iordache, înlăturarea domniei sale din funcție, ci aceasta a fost opțiunea exprimată de participanții la ședința de analiză – despre care am fost informat telefonic, acceptând decizia finală a majoritații membrilor Colegiului.” (Ion Iliescu)
Conform Legii de funcționare a IRRD (Legea 556/2004), directorul general este propus de Președintele IRRD, iar propunerea este supusă votului Colegiului Național al IRRD, care este organ deliberativ. În urma propunerii Președintelui Ion Iliescu, Colegiul Național a votat de trei ori numirea în funcția de director general a lui Claudiu Iordache. În Legea Institutului nu e precizată modalitatea de demitere a directorului general, situație în care se aplică principiul legal “cine te numește te deznumește”. Prin urmare, Colegiul Național nu putea “exprima opțiunea” de a mă demite de la conducerea Institutului, ci putea doar să voteze propunerea de demitere făcută de către președintele Institutului, Ion Iliescu! Ceea ce a și făcut!
De altfel, aproape de finalul acestei ședințe Răzvan Theodorescu l-a sunat pe președintele Iliescu și a întrebat, în auzul tuturor celor aflați în sală: “Avem în discuție să-l suspendăm sau să-l demitem, ce propuneți, dle președinte?” De la capătul firului i-a venit răspunsul, Răzvan Theodorescu a rostit, tare: “Deci îl demitem!”, apoi mi-a întins telefonul pentru a vorbi eu însumi cu Ion Iliescu, ceea ce am refuzat să fac! Imediat după ce a închis telefonul, cei care mai erau în sală au votat demiterea mea, singurele voturi împotrivă fiind ale domnilor Petre Roman și Ioan Savu. Iar la câteva minute după semnarea Deciziei au dat buzna în biroul meu și au vrut să-mi sigileze computerul! O mică bijuterie de samavolnicie dâmbovițeană!
Precizez că această Comisie a lui Ion Iliescu, departe de a prezenta un raport doveditor al erorilor mele manageriale, cum se angajase, n-a mai prezentat nimic la şedinţa din 30 martie, ci a acuzat, la nivel de strigăte, o neclaritate privind Consiliul Ştiinţific (întrebare la care ar fi trebuit să răspundă profesorul Calafeteanu, directorul ştiinţific al IRRD, care din motive de curaj personal a ales să nu fie prezent la această şedinţă, deşi era obligat s-o facă), precum şi o observaţie legată de felul în care Regulamentul de Funcţionare (ROF) a ajuns la preşedintele IRRD, deşi crearea ROF era, prin lege, obligaţia Colegiului Naţional, nu a directorului general! Cât priveşte “gravele abateri” pe care le-ar fi sesizat Curtea de Conturi, menţionez că ultimele controale ale acesteia nu au identificat nici o eroare majoră, ultimul Raport al Curţii de Conturi fiind chiar publicat în Caietele Revoluţiei! Dar nimic n-a contat odată ce membrii Grupului de Bucureşti aveau de executat ordinul preşedintelui Iliescu! Aş fi putut contesta legal cele întâmplate la această ultimă şedinţă, dar am ales să nu mă mai întorc acolo, în Colegiu, alături de ei. Acesta este şi motivul pentru care mi-am dat demisia din Colegiul Naţional al Institutului Revoluţiei! Într-o şedinţă anterioară, în acelaşi mod a fost “convins” Lorin Fortuna, liderul Revoluţiei de la Timişoara, să nu mai vină la şedinţele Colegiului, cel care l-a dat afară din sala de şedinţe fiind chiar Ion Iliescu.
Este adevărat că în acest ultim an marcat de atacurile lor, am simțit că mi-e tot mai greu să mai rămân într-o instituție dominată de Grupul de București, aservit voinței ex-președintelui Iliescu, ce nu-și dorea decât un institut docil, pus să facă apologia echipei emanate ce a luat, în urma Revoluției din Decembrie 1989, puterea în România! Am știut, în toți acești ani, cât de dificil le-a fost să suporte faptul că sub conducerea mea Institutul funcționa neatins de influențe politice ori de cenzură. A fost condiția pe care am pus-o încă de la început, în anul 2004, când președintele de atunci al României, Ion Iliescu, mi-a propus să elaborez proiectul unui Institut al Revoluției, și apoi să-l conduc – condiție pe care Președintele Iliescu a acceptat-o!
În ziua în care am fost demis din funcția de director general al IRRD am lăsat în urmă un Raport General de Activități, depus la Senatul României și la Curtea de Conturi, solicitând un Audit al activităților IRRD! Acest Raport conține, între altele, consemnarea celor peste 80 de titluri de carte, exprimând cercetarea științifică a IRRD, cărți depuse în principalele biblioteci ale țării, instituții, institute de cercetare, Președinte, Senat, Camera Deputaților, SRI, Curtea Constituțională, Academia Română, inclusiv traduceri ale unor teme principale (vezi Cartea Represiunii, în engleză, franceză, spaniolă, germană), dar și cele 72 de numere ale Caietelor Revoluției, serie ce a tratat temele generale ale istoriei Revoluției Române, precum și urmările ei. (Am intuit că dacă generația aceasta nu este interesată de textul scris, măcar cea care va veni după ea să primească informația necesară!) În Raport este detaliată întreaga activitate a Institutului pe parcursul acestor ani: conferințe, simpozioane, mese rotunde organizate de IRRD, participarea la evenimentele comemorative, deschiderea de centre regionale, formarea unei echipe tinere de cercetători care să studieze într-o manieră obiectivă Revoluția, dezvoltarea comunicării prin intermediul rețelelor de socializare, dar mai presus de orice lucrările publicate! Aceste lucrări de cercetare istorică se află acum în biblioteci, în instituții ale statului, în institute de cercetare, din țară și din străinătate! Istoria Revoluției Române din Decembrie 1989 nu mai poate fi uitată ori mistificată! Acesta a fost proiectul meu, aceasta a fost construcția mea, acesta a fost motivul pentru care “am stat lângă ei”, așa cum mi s-a reproșat! E atât de simplu să critici – și mult mai greu să construiești! Din decembrie 1989 am știut că datorez libertatea mea și a țării mele acelora care atunci au luptat și au murit pentru ea! Și am știut că trebuie să fac tot ce-mi stă în putere pentru a le păstra vie amintirea! Munca mea de la Institut a fost dedicată Revoluției curate a lui Decembrie 1989, și mai ales celor care au făcut-o cu putință!
Revenind la declarația președintelui Iliescu, voi mai spune atât: nu regret ruptura care s-a produs! Îmi propusesem chiar eu să fac primul pas, la capătul acestui an ce prefigura aniversarea celor treizeci de ani trecuți de la Revoluția Română. Doar că președintele a forțat plecarea mea, calculând că nu se va putea bizui pe Institut în perspectiva marilor procese penale în care este implicat! Și a făcut-o, ca de obicei, proferând neadevăruri – și tot ca de obicei, prin interpuși! (Are a mulțumi celor ce l-au împins în această situație dezonorantă. Îi cunoaștem amândoi!) Cred că va avea curând motive să-și regrete decizia – pierderea credibilității Institutului sub actuala conducere este deja un fapt împlinit! Deși există încă suficiente temeiuri juridice la care să apelez pentru a câștiga un proces care să-mi permită reîntoarcerea la Institut, dezgustul mă va ține definitiv departe de puciștii lui Ion Iliescu, ca și de el însuși! Îmi voi rezerva, în schimb, dreptul de a interveni de fiecare dată când “alegațiile” fostului președinte (precum și cele conținute în ultima sa declarație!) vor denatura într-atât motivele îndepărtării mele de Institutul pe care l-am făcut cu putință, încât mă voi simţi continuu provocat să-i amintesc să privească în ochi adevărul!
Închei cu un fragment din ultima scrisoare pe care i-am trimis-o președintelui IRRD, Ion Iliescu, după “ședința de lucru” a Comisiei Cuteandin 9 martie 2018: „Domnule Președinte Ion Iliescu, azi am lăsat în urmă o infamie! Pentru mine acum lucrurile sunt clare! Sunt obosit de această mizerie umană! Momentul mi-a amintit memoriile lui Belu Zilber, unde descria procesele politice în care sentința era cunoscută înaintea desfășurării lor! Un lucru, însă, e sigur! De obicei părăseam locurile în care coteriile post-decembriste acționau împotriva mea! De data aceasta aștept să am onoarea să fiu destituit din Institutul care reprezintă munca mea, de către Cutean, Iorga, Voican Voiculescu, Răzvan Theodorescu, Cazimir Ionescu!”
Claudiu Iordache
Petre Roman: Votul a fost ilegal. Nu înțeleg de ce a cerut Ion Iliescu așa insistent scoaterea lui Claudiu Iordache.
„Eu oricum votam împotrivă, dar în momentul în care s-a ajuns la vot am spus că eu nu particip la un vot ilegal. (…) S-a produs o chestiune care aruncă o lumină foarte urâtă asupra institutului și cel puțin pe mine m-a determinat să nu mai conlucrez cu dânșii.“
„Au făcut un fel de grup de analiză ad-hoc, iar când a propus demiterea grupul nu avea un document de susținere în legătură cu propunerea de demitere (…) Ei au încercat să îl scoată pe Claudiu Iordache vinovat de manipularea banilor publici. Pe mine în niciun caz nu m-au convins. Dar ce m-a deranjat rău a fost faptul că era de la bun început gândită această eliminare a lui Claudiu Iordache, fără să existe o bază pentru așa ceva.”
“Eu nu văd ce eroare sau greșeală ar fi comis Claudiu Iordache, sau să fi făcut ceva care să îl încrimineze pentru a fi pus la stâlpul infamiei. Nu merita el așa ceva. Eu cred că datorită și lui Claudiu Iordache (meritul lui e clar!) IRR a menținut o linie corectă, a reușit să documenteze foarte, foarte multe aspecte din Revoluția Română. Îmi pare foarte rău de ce s-a întâmplat, dar este și un moment care poate să evidențieze faptul că IRR condus de Claudiu Iordache și-a făcut datoria.”
“Scoaterea lui, vă spun cu toată sinceritatea, nu o înțeleg. Nu știu de ce Ion Iliescu a cerut așa de clar, așa de insistent scoaterea lui Claudiu Iordache.”
„Cel care a declanșat toata chestiunea a fost Cazimir Ionescu, care a cerut înființarea grupului de analiză. Noi toți am fost de acord la început. Cei trei (Emilian Cutean, Eugenia Iorga și Petre Balint) au început un fel de vânătoare împotriva lui Claudiu Iordache„.
„Să încerce să aducă mai multe instituții, mai ales de ordin științific și civic în aniversarea celor 30 de ani de la Revoluție, care se întâmplă anul viitor. Pe mine m-a deranjat faptul că această asociație voia să dea la o parte documentarea, voia pur și simplu să mobilizeze cumva opinia publică, pentru că, spuneau ei, documentele, lucrările științifice nu au valoare. Sunt categoric împotriva acestei afirmații! Claudiu Iordache a fost și el surprins de această evaluare și până la urmă, asociația nu a reușit să aducă alte instituții alături de IRR (…)”
“Sunt foarte multe lucrări editate de IRR în perioada în care a fost condus de Claudiu Iordache, lucrări care au un rol deosebit de calificat în luminarea aspectelor Revoluției. De ce să îl demiți pe Claudiu Iordache fără o evaluare, care până acum a fost foarte bună, în legătură cu ce a făcut până acum? De aici vine supărarea mea: cum sa spui dintr-o dată ‘Nu-l mai vrem’?!”
“Nu erau deloc întrunite condițiile pentru a se propune măcar demiterea. De aceea am spus că nu particip la acest vot ilegal.”
„Inițial cred că a fost ideea ca altcineva să îi ia locul, pur si simplu pentru că își dorea lucrul acesta, iar când am văzut ce anume acuzații se aduceau și ce analiză s-a făcut acolo mi-am dat seama că e vorba despre scoaterea lui Claudiu Iordache și punct„.
„In niciun caz lucrurile nu se fac așa. Dacă ar fi fost o discuție despre nereușitele institutului, despre neîmpliniri, la care să se asocieze în sens negativ numele și activitatea lui, bun, era o discuție care putea eventual să conducă la această demitere. Dar eu cred că nu e cazul, pentru că IRR și-a făcut datoria, iar Claudiu Iordache nu poate fi acuzat de părtinire, începând cu revoluția de la Timișoara el a avut poziția unui om vertical, cu o conștiință curată, limpede.”
Petre Roman – declarație publică pentru ziare.com