Moțiunea simplă privind Sănătatea, returnată PNL

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis, miercuri, să returneze iniţiatorilor – parlamentarii PNL – moţiunea simplă privind Sănătatea, pentru a fi refăcută.

Motivul invocat de conducerea deputaţilor este că titlul moţiunii se referă la doi miniştri. ”Titlul s-a adresat către doi miniştri – Sănătate şi Muncă -, ori legislaţia spune foarte clar: o moţiune simplă este adresată către un singur ministru”, a declarat secretarul Camerei Georgian Pop (PSD).

PNL a anunţat, luni, că a depus moţiunea simplă împotriva ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, intitulată „PNL solicită lui Liviu Dragnea demiterea ministrului Sănătăţii! De mână cu ministrul Muncii”. Iniţiatorii spun că moţiunea reprezintă „strigătul de disperare al milioanelor de pacienţi şi al sutelor de mii de angajaţi din sectorul sanitar din România”.

„După 15 luni de guvernare PSD-ALDE, tot sistemul de sănătate este dat peste cap de o lege absurdă a salarizării, de lipsa tot mai acută a dotărilor spitaliceşti, de plafoane insuficiente pentru realizarea de analize medicale, de un deficit acut de personal de specialitate. Consecinţa: copiii şi adulţii mor cu zile în spitale. Medicamentele şi vaccinurile ori nu sunt, ori zac prin depozite. Bolnavii de cancer sunt umiliţi şi nu li se asigură medicamentele minimale, iar bolnavilor de hepatită li se refuză tratamente moderne”, se arată în textul moţiunii simple.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.