Tenis de mare clasă la Sports Festival
Clujul va găzdui din nou în iunie nume mari ale tenisului: Goran Ivanišević, frații Bryan, Andrei Pavel, Florin Mergea, Adrian Ungur au confirmat participarea la demonstrativul de tenis din cadrul Sports Festival.
Cea mai bună pereche din istoria tenisului de dublu masculin, lideri mondiali la dublu timp de 10 ani, cu 116 titluri ATP în palmares și 6 Grand Slam-uri, frații Bryan se întâlnesc în teren la Cluj cu Florin Mergea, Andrei Pavel, Adrian Ungur, trei dintre cei mai buni jucători de tenis din România. Un alt model al tenisului mondial prezent la demonstrativ, croatul Goran Ivanišević, a urcat până pe locul 2 în clasamentul ATP, are un Grand Slam și 22 de trofee în palmares. Sala Polivalentă din Cluj va găzdui în 15 iunie întâlnirea dintre cele două echipe, Team Romania și Team World, iar organizatorii promit și alți invitați surpriză în cadrul showului de tenis.
Formatul demonstrativului Team Romania vs. Team World cuprinde meciuri la simplu și dublu:
Pavel vs Ivanišević
Pavel & Ungur vs Ivanišević & Bryan
Bob & Mike Bryan vs Pavel & Mergea
Bilete pentru demonstrativul de tenis din 15 iunie s-au pus în vânzare pe www.sportsfestival.com / www.entertix.ro / www.bilete.ro, 1.500 de bilete vor fi disponibile în regim de early bird, cu prețuri de 35 lei, 50 lei, 120 de lei. Tot în cadrul Sports Festival va avea loc și confruntarea dintre legendele fotbalului. Un demonstrativ între Generația de Aur și Barcelona Legends este programat pe 16 iunie pe Cluj Arena, la care s-au vândut deja 9.000 de bilete.
Suntem încântați că venim în România în această vară pentru Sports Festival. Jucăm turnee de aproape 20 de ani acum și am fost norocoși să devenim prieteni cu mai mulți jucători români de-a lungul anilor. În plus, Goran este o legendă vie, o să fie distractiv să jucăm din nou cu el. Am auzit lucruri minunate despre România și suntem recunoscători pentru această oportunitate. Mike și Bob Bryan
Ar fi bine ca Andrei să se antreneze. De dragul vremurilor pe care le am petrecut împreună în circuit sper să facem un meci frumos, în care eu să aduc punctul pentru echipa mea. Goran Ivanišević
Atmosfera de Cluj e unică. E ceva ce nu nu am trăit cât am fost jucător de Cupa Davis. Sper ca în iunie să mă bucur și eu de acest public minunat și să câștige echipa României editia 1 a festivalului. Andrei Pavel
Nu puteam rata o întâlnire cu frații Bryan. Vin pe jos până la Cluj dacă e nevoie. Îi mulțumesc lui Andrei și lui Cosmin pentru propunere. Florin Mergea
Pentru mine este o onoare că sunt chemat să joc la un asemenea eveniment. Vom face spectacol și vom ține la Cluj prima ediție a trofeului! Adrian Ungur
Era o idee mai veche a noastră să organizăm în sala de la Cluj meciuri de tenis pe echipe. Sports Festival e cea mai bună ocazie pentru asta și e de-abia începutul. Anul acesta avem 3 câștigători de Grand Slamuri în sală. Toate meciurile vor fi cele mai bune demonstrative la această oră. Sper ca la anul să realizăm o surpriză și mai mare și tenisul de nivel mondial să devină o tradiție în Sports Festival. Cosmin Hodor, Co-organizator demonstrativ de tenis
Tenisul nu putea lipsi de la Sports Festival. E unul din sporturile care a prins multă putere și simpatie în ultimii ani, datorită Simonei. E un sport a cărui ascensiune merită studiată și sprijinită! Noi suntem încântați să organizăm un demonstrativ – show de tenis cu asemenea jucători, în cea mai frumoasă sală din România. Mirel Alexa, Director Executiv Sports Festival
Sports Festival oferă publicului posibilitatea de a experimenta sportul alături de campioni și prin a fi parte din competiții sportive de amatori au semiprofesioniști, antrenamente, vizionări de meciuri, de a învăța regulile unui sport nou, de a profita de infrastructura pe care organizatorii o pun gratuit la dispoziția lor. Peste 20 de sporturi vor fi regăsite în cadrul festivalului, printre care: fotbal, tenis, handbal, baschet, beach voley, tenis de masă, golf, oină, atletism.
Sports Festival |14-17 iunie
Cluj Arena | Sala Polivalentă | Parcul Central | Parcul Babeș | Winners Club
facebook.com/sportsfestivalcom