Divergențe între Tăriceanu și Dragnea

Aflat în conflict deschis cu premierul Viorica Dăncilă şi cu preşedinţii celor două camere al Parlamentului, Klaus Iohannis reuşeşte chiar să-i şi dividă. Deşi a afirmat că nu are încredere în ei, preşedintele s-a arătat dispus să colaboreze instituţional cu aceştia, dacă situaţiile oficiale o cer, şi i-a invitat la Cotroceni la recepţia de Ziua Europei. Liviu Dragnea şi Viorica Dăncilă au acceptat invitaţia, în vreme ce Călin Popescu Tăriceanu a refuzat, motivând – culmea – că nu merge din solidaritate cu primul-ministru, care a fost jignit de preşedinte.

După ce i-a retras încrederea premierului Viorica Dăncilă, preşedintele Klaus Iohannis a făcut acelaşi lucru şi cu Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor, pe care îl indică a fi adevăratul creier din spatele guvernării. Cât despre Călin Popescu Tăriceanu, şeful statului şi-a exprimat în repetate rânduri părerea extrem de critică la adresa preşedintelui Senatului.

Cu toate acestea, Klaus Iohannis se declară dispus să colaboreze instituţional cu cei trei, ca importanţi oameni în stat, în măsura în care situaţiile oficiale o impun. Primul semn este invitarea acestora, din poziţia lor de şefi de guvern şi de camere ale Parlamentului, la recepţia organizată pe 9 mai la Cotroceni, cu ocazia Zilei Europei.

„Din moment ce i-am invitat, sunt bineveniți. Noi nu ne întâlnim fiindcă suntem prieteni sau fiindcă ne simpatizăm. Noi ne întâlnim atunci când discuţiile instituţionale trebuie să aibă loc. Nu putem să nu conducem România, nu putem să nu vorbim fiindcă avem divergenţe politice. Pentru oameni de stat este absolut necesar să aibă puterea să treacă peste animozităţi politice, peste neînţelegeri politice. Asta nu înseamnă însă că trebuie să cădem în extrema cealaltă. Discuţiile care vor avea loc între mine şi Guvern sau între mine şi reprezentanţi ai Parlamentului vor fi instituţionale. Alte discuţii informale sau de armonizare nu vor mai exista. PSD, mai concret Dragnea, prin felul în care a procedat în ultima vreme, nu mai prezintă pentru mine un partener de discuţie altfel decât strict instituţional”, a spus vineri preşedintele Iohannis.

Dragnea şi Dăncilă merg la Cotroceni

Liviu Dragnea anunţase deja, cu două zile mai devreme, că atât el, cât şi premierul Viorica Dăncilă vor participa la recepţia de la Palatul Cotroceni. Asta în ciuda promisiunii din octombrie 2017 că în actualul mandat al lui Iohannis nu va mai merge la Cotroceni.

„Eu voi confirma participarea la acest eveniment, la Cotroceni. Doamna prim-ministru mi-a spus acum că şi dumneaei, împreună cu miniştrii, vor onora această invitaţie. Este un eveniment important Ziua Europei şi, de asemenea, eu şi noi vrem să transmitem un semnal că noi n-am susţinut şi nu vrem să încurajăm escaladarea acestui conflict sau a oricărui tip de conflict”, a declarat Dragnea, la Parlament.

Tăriceanu respinge invitația lui Iohannis

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, vineri, la Constanţa, că a luat decizia de a nu participa la recepţia de Ziua Europei de la Palatul Cotroceni, pentru că preşedintele Klaus Iohannis, prin declaraţiile pe care le-a făcut în ultima perioadă, a „jignit-o grav” pe premierul Viorica Dăncilă.

„Am luat decizia, totuşi, ţinând cont de atitudinea preşedintelui din ultima perioadă, de a nu participa la sărbătorirea Zilei Europei, pe 9 mai, adică nu voi da curs invitaţiei de a merge la Cotroceni la această recepţie, pentru că mie mi se pare că preşedintele, prin declaraţiile pe care le-a făcut, a jignit grav primul ministru. Şi suntem membri ai coaliţiei de guvernare şi solidari cu primul ministru. Primul ministru cred că are nevoie de sprijinul partenerilor şi, de aceea, am discutat cu colegii mei şi am luat hotărârea să nu participăm la această recepţie”, a spus Tăriceanu, într-o conferinţă de presă.

Întrebat dacă nu va fi acuzat, prin luarea respectivei decizii, că este împotriva Europei, liderul ALDE a afirmat că nu îşi face griji din acest punct de vedere.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.