FCSB se impune la Craiova. Titlul, decis în ultima etapă!

FCSB s-a impus, luni, în meciul din deplasare cu CSU Craiova, cu golul lui Teixeira din minutul 86, şi revine la un punct în urma liderului CFR Cluj înaintea ultimei etape. Duminică, 20 mai, de la ora 20:45, se joacă FCSB – Astra şi CFR Cluj – Viitorul.

FCSB mai are o șansă de a cuceri titlul dacă în ultima etapă se impune în faţa celor de la Astra, iar CFR Cluj nu câştigă meciul cu Viitorul, sau dacă face egal, iar rivalii pierd.

Luni, în Bănie, oltenii au avut prima ocazie importantă, după o neînțelegere între Ovidiu Popescu și Planici, dar Mitriță și-a prelungi prea mult mingea și Bălgrădean a intervenit. Lovitura de grație a dat-o Teixeira, în minutul 86, când a primit o centrare foarte bună în fața porții de la Florin Tănase. Pe finalul meciului, Pintilii a fost trimis la cabine, deși se afla pe banca de rezerve, după ce a contestat o decizie a arbitrului. În ultimul minut de prelungiri, și Junior Morais a fost eliminat.

CSU CRAIOVA – FCSB 0-1 (0-0)

A marcat: TEIXEIRA 86.

CSU CRAIOVA: Mitrovic – R. Popa (85 Screciu), Kelic, Tiago Ferreira – Dimitrov, Mateiu, Zlatinski (90 Burlacu), Bancu – Gustavo (77 Glavina), Al. Băluţă, Mitriţă.

FCSB: Bălgrădean – R. Benzar, Planic, Momcilovic, Junior Morais – Pintilii (84 Cr. Tănase), Ov. Popescu – Teixeira, Fl. Tănase, Fl. Coman (74 Man) – Gnohere (72 Budescu).

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.