Guatemala își muta ambasada la Ierusalim
Guatemala a inaugurat miercuri, la Ierusalim, noua sa ambasadă în Israel, urmând exemplul SUA într-un demers de ruptură diplomatică ce i-a iritat pe palestinieni.
Astfel, Guatemala este a doua ţară care îşi transferă reprezentanţa diplomatică la Ierusalim, punând capăt deceniilor de consens internaţional care stabileşte ca ambasadele să fie instalate în afara Oraşului Sfânt, dat fiind statutul său disputat şi persistenţa conflictului israeliano-palestinian.
Fiica preşedintelui american, Donald Trump, Ivanka Trump, şi secretarul american al trezoreriei, Steve Mnuchin, au dezvelit luni sigla oficială a noii ambasade a Statelor Unite la Ierusalim în cadrul ceremoniei la care preşedintele Trump a promis, într-un mesaj video, că Statele Unite rămân angajate în procesul avansării către un acord de pace între israelieni şi palestinieni.
Premierul israelian i-a mulţumit preşedintelui Donald Trump pentru că ‘a avut curajul’ să-şi respecte promisiunea de mutare a ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim, oraş pe care premierul Netanyahu l-a numit capitala ‘eternă, indivizibilă a Israelului’.
În schimb, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Autorităţii Naţionale Palestiniene (ANP), Mahmoud Abbas, a atenţionat că relocarea Ambasadei SUA la Ierusalim va genera şi mai multă tensiune şi instabilitate în Orientul Mijlociu şi a subliniat că după această decizie Statele Unite ale Americii nu mai pot pretinde rolul de mediator în negocierile de pace între israelieni şi palestinieni.