Orban, plângere penală la adresa premierului Dăncilă

Liderul PNL, Ludovic Orban, a depus o plângere penală pe numele Vioricăi Dăncilă, premierul fiind acuzat de „înaltă trădare“, potrivit România TV.

Plângerea pe numele Vioricăi Dăncilă a fost depusă la Parchetul General. Motivele plângerii penale ar fi: înaltă trădare, uzurparea funcţiei publice, divulgare de informaţii nepublice şi prezentarea cu rea-credinţă de date inexacte preşedintelui României în scopul ascunderii săvârşirii unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului.

Potrivit sursei citate, plângerea vine în contextul scandalului legat de începerea procedurii de mutare a Ambasadei României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. Pe această temă, între Guvernul condus de Viorica Dăncilă şi preşedintele ţării, Klaus Iohannis, nu a existat un dialog. Dăncilă şi Liviu Dragnea, şeful PSD, au fost cei care au anunţat intenţia de a muta Ambasada României din Israel, stârnind o furtună între Palate.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat, după ședința de luni a Biroului Permanent, că premierul Viorica Dăncilă a făcut „o scurtă informare” cu privire la vizita efectuată la Vatican și, în acest context, a lansat noi acuzații dure la adresa președintelui Klaus Iohannis. „Președintele Iohannis vrea să aibă control total și vrea să aibă exclusivitate pe tot ceea ce înseamnă contacte externe. Înțeleg că vrea să conducă și Guvernul, înțeleg că vrea să conducă și Parlamentul, numai că nu-l lasă Constituția”, a spus Dragnea.

Liderul PSD a ținut să catalogheze atunci una din declarațiile șefului statului drept o „amenințare explicită” făcută „în stil mafiot”. „În legătură cu amenințarea explicită a președintelui Iohannis la adresa primului ministru, după părea noastră este făcută în stil mafiot, în sensul că ar face bine să facă ce i se spune, astfel de expresii și amenințări le-am văzut prin filme”, a susținut Dragnea.

„Atât timp cât domnul preşedinte recurge la ameninţări, orice e posibil. Eu sper să nu se întâmple acest lucru. Totuşi trăim într-o tară care trebuie să fie o democraţie. Bineînţeles, orice om îi e teamă de o plângere penală, dar eu sper să nu se ajungă la astfel de lucruri, pentru că eu cred în justiție și cred că toată lumea trebuie să credem în justiție. Dacă mergem pe acest considerent că fiecăruia poate să i se facă o plângere penală nu cred că este un lucru bun”, a delarat atunci şi Viorica Dăncilă.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat miercuri că la întâlnirea cu preşedintele Klaus Iohannis a discutat, printre altele, şi despre o platformă de consultare cu privire la posibilitatea mutării Ambasadei României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.

“Guvernul a lansat o platformă de consultare, ne vom consulta şi vom vedea rezultatele care apar. Nu aveam de ce să stabilesc cu domnul preşedinte aceste consultări, i-am spus domnului preşedinte că vrem să consultăm toate instituţiile. De asemenea, să vedem ce avantaje din punct de vedere economic, politic. Ne vom consulta cu ministerele, deci după ce vom încheia aceste consultări, le vom face publice”, a precizat Dăncilă la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.