Popularitatea social-democraților germani, pe tobogan
Popularitatea Partidului Social-Democrat german (SPD) continuă să scadă, la aproape opt luni de la ultimele alegeri parlamentare din Germania, relevă cele mai recente sondaje de opinie, informează vineri dpa.
Astfel, un sondaj realizat de institutul de studii sociologice GMS indică faptul că 16% dintre germani susţin SPD, în scădere cu 4,5 puncte procentuale faţă de septembrie, în timp ce o anchetă a ARD-Deutschlandtrend arată un sprijin de 17% pentru social-democraţii germani.
Nemulţumirea electoratului german faţă de SPD este parţial consecinţa prezentării bugetului naţional, în această săptămână, de către ministrul finanţelor Olaf Scholz. Politicianul social-democrat nu a procedat foarte inspirat atunci când a prezentat priorităţile partidului său de centru-stânga, sunt de părere criticii, el oferind alegătorilor puţine motive de a nu se orienta spre Uniunea Creştin-Democrată (CDU), partidul cancelarului Angela Merkel.
Liderul organizaţiei de tineret a SPD, Kevin Kühnert, a susţinut că SPD a fost nevoit să facă prea multe compromisuri pentru a putea guverna alături de blocul conservator CDU-CSU (Uniunea Creştin-Democrată şi aliatul său tradiţional bavarez, Uniunea Creştin-Socială) şi a pierdut contactul cu originile sale.
”Doar a lucra asiduu nu este suficient. SPD trebuie să înveţe să creeze punţi şi cum să discute despre subiectele esenţiale”, a spus Kühnert.
Opinia sa nu este împărtăşită de toţi colegii săi de partid. Ministrul Muncii, Hubertus Heil, a afirmat că partidul său va obţine mai mult sprijin electoral dacă rămâne consecvent faţă de principii. ”Consider că teama şi panica sunt calea greşită de mers în politică”, a declarat el pentru dpa.