Halep, umilită de Svitolina în finala de la Roma

Simona Halep, locul I WTA, a pierdut, duminică, a doua finală la rând la turneul de categorie Premier 5 de la Roma, fiind învinsă de ucraineanca Elina Svitolina, locul 4 WTA, cu scorul de 6-0, 6-4. Simona Halep a acuzat dureri la spate în setul secund şi a mers la vestiare cu fizioterapeutul, revenind pe teren după aproape cinci minute. 

Simona Halep a pierdut a doua finală consecutivă la Foro Italico şi a treia în acest an. Pentru al doilea an la rând, Simona Halep este înfrântă în finala de la Roma de către Elina Svitolina. Fără energie după un meci maraton cu Maria Sharapova, româncă s-a văzut nevoită să se declare învinsă într-un meci în care ucrainianca a dominat clar.

6-0 6-4 a fost scorul final după un meci de puţin peste o oră în care Svitolina a intrat ca un tăvălug, iar Halep nu a mai putut decât să echilibereze partida în setul doi, dar neavând destulă energie pentru a îi face faţa ucrainiencei.

Este al doilea an la rând în care Svitolina triumfă la Roma în finală cu Simona Halep. În urmă cu un an, meciul a fost mai strâns, Svitolina impunându-se în trei seturi.

Pentru Simona Halep urmează turneul de Grand Slam de la Roland Garros, turneu în care trebuie să ajungă în fazele finale pentru a putea rămâne lider mondial.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.