Proiect de lege: Fluieri femeile pe stradă-până la 100.000 de lei amendă!
Hărţuirea de orice fel ar putea fi pedepsită dur. Parlamentarii discută două proiecte de lege care introduc pedepse mai dure pentru cei care hărţuiesc fizic, moral sau sexual o persoană. În plus, şi orice tip de hărţuire la locul de muncă, inclusiv prin generarea de stres, este sancţionat.
Potrivit unui Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, aflat pe masa deputaţilor, „Este interzis orice comportament de hărtuirea, hărţuirea sexuală şi hărţuire psihologică definite conform prezentei legi, atât în public, cât şi în privat”.
„Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă contravenţională de la 3.000 de lei la 100.000 lei, dacă fapta nu a fost săvârşită în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiune…”, se mai arată în proiect.
„Opt femei din 10 nu se simt în siguranţă pe stradă seara, patru femei nu se simt nici măcar ziua, iar şapte femei din zece nu se aşteaptă ca cineva să intervină în ajutorul lor. În momentul de faţă legislaţia are anumite goluri în ceea ce priveşte hărţuirea stradală, ea există de câţiva ani, însă există două lucruri care nu sunt prevăzute, şi anume interdicţia acestor tipuri care sunt deja definite în lege şi sancţionarea lor. În cazul acestpr modificări în ceea ce priveşte hărţuirea stradală este vorba despre contravenţie şi nu de închisoare. În acest moment aşteptăm ca în plenul Camerei Deputaţilor să se dezbată şi să obţină vot final”, a declarat într-o intervenţie la România TV deputatul Oana Bîzgan-Gayral.