Accident feroviar cumplit lângă Torino. Doi morți și 18 răniți!
Cel puţin două persoane au decedat, iar alte 18 au fost rănite, după ce un tren a intrat în coliziune cu un camion cu remorcă în apropiere de oraşul italian Torino, au anunţat autorităţile, potrivit postului Sky News.
Tragedia petrecută pe calea ferată în Caluso, lângă Torino, numără printre victimele sale şi un cetăţean român.
Potrivit PrimaPagina, este vorba despre un cetăţean român în vârstă de 64 de ani, cu domiciliul în localitatea Busto Arsizio, în regiunea Varese. Era la volanul maşinii care însoţea camionul implicat în accident şi care transporta o încărcătură periculoasă.
Informaţia privind identitatea victimei a fost confirmată ulterior şi de agenţia oficială de presă ANSA. Cetăţeanul român a fost transportat la un spital din Torino, unde a murit în cursul nopţii de miercuri spre joi.
Printre persoanele decedate se numără şi un mecanic al trenului care a lovit un camion ce staţiona pe linia de cale ferată. Trei vagoane au deraiat în urma impactului.
Potrivit oficialilor de la ambulanţă, cei mai mulţi răniţi nu sunt în stare critică.
Şoferul camionului a scăpat nevătămat, relatează agenţia de ştiri ANSA, precizând că autovehicul era înmatriculat în Lituania şi se îndrepta spre un depozit aflat în zonă.