Eveniment inedit, oferit de umaniștii Mariei Grapini, la Timișoara

Veselie, antren, emoție, baloane, cadouri și multă lume din tot orașul și județul, vineri, 1 iunie, la sediul PPU-sl Timiș! Umaniștii au deschis larg porțile casei lor pentru copii și pentru cei care se simt încă așa, în cadrul unui eveniment original, gândit de Organizația de Tineret Timiș, împreună cu Asociația Seniorilor din Timișoara. Filiala condusă de europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini, nu s-a dezmințit nici de data aceasta și a oferit momente special alese pentru o atmosferă de sărbătoare. Au fost prezenți copii, părinți, bunici, s-au spus povești, fabule și ghicitori, s-au cântat piese speciale pentru cei mici, dar și pentru cei mari, a fost o Zi Internațională a Copilului în toată regula, căci în biroul Mariei Grapini s-a aflat și o doamnă franțuzoaică, îmbrăcată în ie! Seniorii și-au luat rolul foarte în serios, au avut la ei cărți de povești și poezii, au interacționat cu cei mici, au creat o legătură specială, dar mai ales vizibilă.

Liderul umaniștilor, europarlamentarul PPU-sl, a lipsit motivat de la acțiunea din Timișoara, pentru că participă, tot de 1 Iunie, la Paris, în calitate de invitat special, la un eveniment important, unde se întâlnește cu diaspora română și cu cetățeni din Republica Moldova.

Maria Grapini a fost ținută la curent cu acțiunea inedită de la Timișoara și a transmis, din capitala Franței, un mesaj de suflet: „Mă bucur să văd că tinerii și seniorii noștri colaborează atât de frumos, că doamnele din Asociația Seniorilor din Timișoara le-au citit povești copiilor prezenți, le-au cântat, le-au recitat, salut prezența poetului Vlad Cernea, dar și a talentatului umanist Traian Pintile, care a reușit să-i emoționeze, din nou, pe oaspeții noștri cu poeziile sale sensibile! Sunt convinsă că emoție voi trăi și eu, aici, la Paris, pentru că mă voi întâlni cu români și cetățeni din Republica Moldova, cu numeroși copii, părinți și bunici. Vă transmit un cald La Mulți Ani, de Ziua Internațională a Copilului!”.

Copiii prezenți la acțiunea organizată de PPU-sl Timiș au primit daruri, au făcut fotografii cu gazdele lor primitoare și s-au declarat fericiți că au fost invitați la această veritabilă punte între generații, tineri-seniori, chiar de ziua lor!

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.