Sute de procurori critică dur decizia CCR
500 de procurori ai Ministerului Public au semnat o scrisoare deschisă, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale de a-l obliga pe preşedinte să semneze revocarea şefei DNA, cerută de ministrul Justiţiei. În scrisoare, procurorii afirmă că ministrul Justiţiei ca factor politic nu are niciun drept să se implice în instrumentarea dosarelor penale. În replică, ministrul Tudorel Toader a spus că temerile procurorilor sunt neîntemeiate.
Tudorel Toader, a afirmat, joi seară, într-o intervenţie la România TV, că preocuparea procurorilor privind o eventuală diminuare a independenţei lor în urma deciziei de miercuri a CCR este neîntemeiată, el susţinând că procurorii rămân magistraţi, iar ministrul Justiţiei are competenţă în administrarea sistemului şi nu în participarea la actul de justiţie. Toader susţine că ”ce fac procurorii acum poate fi interpretata ca presiune asupra Curţii”.
„Asteptăm considerentele, dar preocuparea dânşilor nu o consider ca fiind fundamentată, întemeiată, pentru că, în Constituţie, se spune că judecătorii şi procurorii împreună sunt magistraţi, prin urmare, statutul de magistrat nu-l poate schimba nimeni câtă veme Constituţia are această prevedere. Decizia nu afectează, nu diminuează independenţa funcţională a procurorilor pentru că scrie în Constituţie şi ea nu poate fi schimbată decât prin revizuire”, a declarat Tudorel Toader.
Acesta şi-a exprimat convingerea că statulul de magistrat şi independenţa procurorului, nu vor fi afectate de decizia CCR.
Întrebat ce se va întâmpla pe viitor, indiferent cine va fi preşedinte, şi cine va ocupa funcţia de ministru al Justiţiei, Tudorel Toader a spus că decizia CCR nu reprezintă „o regândire a poziţiei dintre puterile statului”.
”Precizarea că noi avem o putere executivă bicefală – jumătate reprezentată de Guvern şi jumătate de preşedinte. Deci, conflictul este între cele două jumătăţi ale puterii executive. Nu este o regândire, ci este o clarificare a principiului constuţional care spune că procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului Justiţiei. Procurorii rămân magistraţi, şi conservă independenţa instrumentării dosarelor, n-o să vină niciun minstru al Justiţiei să spună: «Domn procuror, de ce ai administrat proba asta şi nu cealaltă?», «De ce ai dat soluţia sta şi nu altă soluţie?». (…) Ministrul Justiţiei, de exemplu, poate să spună: «Domn procuror general, ce facem noi, că avem într-un parchet un singur procuror şi ăla nu face faţă, nu poate să rezolve toate problemele. Să suplimentăm schema, să rearondăm loclităţile». Sau poate să spună: «Domn procuror general sau domn procuror şef, dacă e DNA-ul, DIICOT-ul ce facem dacă avem dosare de 10-11 ani de zile şi nu s-a terminat urmărirea penală?» Asta-i competenţa ministrului Justiţiei de administrare a justiţiei şi nu de participare la actul de justiţie”, a mai spus Tudorel Toader.
În plus, ministrul Jusţiţiei a susţinut că ”ce fac procurorii acum poate fi interpretat ca presiune asupra Curţii, să aibă în vedere cum şi cât motivează decizia”.