Iohannis convoacă o ședință specială a CSAT
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat vineri că a decis să convoace o şedinţă specială a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării pentru discuţii privind viitorul Summit NATO de la Bruxelles.
„România abordează aceste chestiuni la modul cel mai serios şi, în lumina deciziilor extrem de importante care se vor lua la Summitul NATO, am decis să convoc o şedinţă specială a CSAT, o şedinţă dedicată pregătirii pentru acest summit”, a spus Iohannis, la Varşovia.
El a precizat că la întoarcerea în ţară va fi luată o decizie cu privire la data cea mai potrivită pentru şedinţa CSAT.
„Evident că va trebui să fie destul de repede, în următoarele săptămâni, pentru a fi bine pregătiţi cu mesajele şi abordările pentru Summitul NATO”, a afirmat Iohannis, conform Agerpres.
Şeful statului a subliniat că există o colaborare constantă între Preşedinţie şi cei responsabili în materie. „Există o colaborare constantă între Preşedinţie şi Ministerul Apărării, există o colaborare constantă între Secretariatul CSAT, forţele armate, minister şi noi suntem deja bine pregătiţi. Vreau doar să avem o pregătire foarte bună, inclusiv la nivelul mesajelor publice”, a declarat preşedintele.