300 de juniori au încins competiția la Sports Festival

Prima ediție a Cupei Live4 Fotball la categoria U14  din cadrul Sports Festival a adunat la start un număr impresionant de participanți.

Peste 300 de juniori au jucat fotbal pe terenurile din Parcul Iuliu Hațieganu, din Cluj, iar la finalul întrecerilor Someșul Satu Mare s-a dovedit a fi cea mai bună dintre echipe, învingând în finală 1-0, pe ”U” Cluj. Pe locul 3 s-a clasat Academia „U” Cluj

Daniel Petcu, manager Grow, reprezentantul Federației României de Fotbal la acest eveniment, a înmânat medaliile și trofeele campionilor.

” Competiția a fost un mare succes, au participat peste 300 de copii, iar acest lucru ne face fericiți, mai ales că meciurile s-au desfășurat la concurență cu cele de la Campionatul Mondial din Rusia. Avem încredere că de aici pot pleca fotbaliști pentru loturile naționale. Chiar s-a desfășurat în aceste zile o selecție pentru naționala U15 la Târlungeni, iar câțiva dintre copiii care au jucat aici, în partidele din faza grupelor, au plecat acolo, la trial” – Daniel Petcu, oficial FRF, manager proiectul ”Grow”.

Federația Română de Fotbal s-a implicat activ în evenimentele de la Sports Festival, atât în competițiile destinate copiilor, cât și juniorilor și amatorilor seniori.

”FRF a asigurat toată logistica necesară desfășurării în condiții optime a acestor competiții. Vom continua implicarea în toate proiectele naționale care dezvoltă fotbalul de bază” – Daniel Petcu, oficial FRF, manager proiectul ”Grow”.

Cel mai bun jucător al turneului se vede în naționala mare

Competiția destinată celor sub 14 ani a adunat la start sute de copii, dintre ei remarcându-se căpitanul învingătorilor, Raul Matioc.

Mijlocașul a mărturisit că visează să ajungă la echipa națională a României peste câțiva ani și în fotbalul puternic din Marea Britanie.

”Mă simt foarte fericit și mulțumit că am reușit să obținem rezultate foarte frumoase la acestă competiție.  Locul 1 la Cupa Live4 Fotball este extraordinar. Am avut meciuri grele și suntem fericiți că le-am câștigat. Eu m-am apucat de fotbal la 5 de ani cu gândul de a ajunge la echipa națională a României peste ani și la un club din Anglia. Idolul meu este Ronaldo” – Raul Matioc, căpitan Someșul Satu Mare.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.