Cutremur puternic în vestul Japoniei
Un cutremur puternic a lovit vestul Japoniei luni dimineaţă, în regiunea Osaka. Autorităţile anunţă cel puţin trei morţi şi peste 100 de răniţi, au informat mai multe media nipone, citate de AFP.
Cel puţin trei persoane au murit şi peste 100 au fost rănite după ce un cutremur cu magnitudinea de 6.1 pe scara Richter a lovit luni dimineaţă oraşul Osaka din Japonia, scrie Bloomberg, preluat de News.ro.
Cutremurul a avut loc la ora locală 7:58 şi a fost semnalată iniţial o magnitudine de 5.9 care a fost apoi modificată la 6.1. Seismul s-a produs la o adâncime de 13 kilometri şi cum cutremurul a avut epicentrul pe continent, nu au existat temeri legate de un posibil tsunami.
Toate trenurile şi metrourile din Osaka au fost oprite, iar trenul de mare viteză care conectează Osaka cu Tokyo a fost oprit, de asemenea. Curentul a picat în peste 170.000 de locuinţe, însă a fost restaurat în scurt timp. Nu au fost semnalate incidente la centralele nucleare din regiune.
Seismul, cu magnitudinea 5,3 potrivit institutului american USGS, s-a produs la orele 07.58 (duminică, 22.58 GMT) în apropiere de Osaka, la o adâncime de 15,4 kilometri.
La rândul său, agenţia meteorologică a evaluat magnitudinea la 5,9 pentru o intensitate de „şase minus” pe scara seismică japoneză, utilizată pentru a evalua efectele la suprafaţă ale unui cutremur de pământ.
Ea se întinde de la gradul unu (seism abia perceptibil) la gradul şapte (mobilele zboară prin cameră şi casele se prăbuşesc). La gardul „şase minus”, este dificil să rămâi în picioare.
Pe de altă parte, nu există riscul de tsunami, au informat autorităţile nipone.
Cel puţin un incendiu a izbucnit într-o locuinţă situată la nord de Osaka, potrivit imaginilor transmise de televiziune care, de asemenea, au arătat avarierea unei canalizări cu apă.
Premierul Shinzo Abe a luat rapid cuvântul pentru a da asigurări legate de mobilizarea guvernului, cu „prima prioritate de a salva viaţa oamenilor”. El a ordonat echipei sale „să adune cu promptitudine informaţii despre eventuale pagube”.
Puternicul seism a provocat avarierea reţelei de distribuţie a energiei electrice în unele zone, determinând suspendarea traficului feroviar la o oră de mare afluenţă şi afectând peste 170.000 de locuinţe, dar nu a provocat momente de panică.
Autoritatea de reglementare nucleară nu a detectat nimic anormal în centralele din regiune.
Japonia este situată în Cercul de foc al Pacificului, o zonă vastă care concentrează majoritatea cutremurelor de pământ şi a erupţiilor vulcanice de pe Terra. Ea este lovită anual de peste 20% din seismele cele mai puternice înregistrate pe glob.