Un important oficial american, luni la București

Wess Mitchell, adjunctul Secretarului de Stat al SUA pentru Europa şi Eurasia, se va afla luni la Bucureşti, în cadrul unui turneu european care mai include Zagrebul, Praga şi Bruxellesul. Mitchell se va întâlni cu oficiali români şi cu analişti independenţi.

„În 18 iunie se va afla la Bucureşti unde va avea întâlniri cu înalţi oficiali şi cu analişti independenţi pe tema securităţii regionale şi cooperării economice. Va conduce delegaţia SUA la cea de-a şasea reuniune a Dialogului de Parteneriat Strategic SUA – România şi va susţine un discurs la Universitatea Bucureşti”, anunţă Departamentul de Stat, potrivit News.ro.

Mitchell se va afla apoi, în 19 iunie, la  Zagreb, în Croaţia, unde se va întâlni cu oficiali croaţi pentru a discuta evoluţiile din Croaţia şi din regiune, inclusiv contribuţiile Croaţiei la stabilitatea regională şi la securitatea energetică.

În 20 şi 21 iunie, Wess Mitchell va fi la Praga, în Republica Cehă, pentru a participa la Dialogul Strategic SUA – Republica Cehă şi pentru a se  întâlni cu oficiali cehi. De asemenea, va rosti un discurs la un eveniment patronat de Summit-ul European Praga.

În final în 21 – 22 iunie, adjunctul Secretarului de Stat al SUA pentru Europa şi Eurasia va fi în vizită la Bruxelles, unde se va întâlni cu vicepremierul  belgian Alexander De Croo. De asemenea, va discuta pe tema domeniilor de cooperare SUA – UE cu oficialii europeni şi va susţine un discurs la Carnegie Europe.

Wess Mitchell a preluat funcţia în octombrie 2017, anterior, el deţinând funcţia de preşedinte al Center for European Policy Analysis (CEPA).

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.