Merkel, îngrijorată de programul de rachete balistice iranian

Cancelarul german, Angela Merkel, a afirmat joi că ţările europene împărtăşesc îngrijorarea legată de programul de rachete balistice iranian şi s-a pronunţat pentru găsirea unor soluţii la ‘tendinţele agresive’ ale Iranului în Orientul Mijlociu, informează Reuters.

”Tendinţele agresive ale Iranului nu trebuie doar să fie dezbătute, ci mai degrabă este nevoie de soluţii urgente”, a spus Angela Merkel după întrevederea avută la Amman cu regele Abdullah al Iordaniei.

Germania a rămas parte a acordului privind programul nuclear iranian după ce preşedintele american Donald Trump a decis să retragă SUA din această înţelegere internaţională, potrivit Agerpres.

Şefa executivului de la Berlin a adăugat că, deşi ţările europene doresc menţinerea acordului nuclear iranian, ele sunt îngrijorate de prezenţa iraniană în Siria şi de rolul Teheranului în războiul din Yemen.

Anterior în cursul acestei luni, Merkel afirmase, după o întâlnire cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, că problema influenţei regionale a Iranului este îngrijorătoare, în special pentru securitatea Israelului.

De partea sa, regele Abdullah al Iordaniei, care s-a întâlnit luni cu Netanyahu, a subliniat că nu va putea fi pace în Orientul Mijlociu în absenţa unui stat palestinian cu capitala la Ierusalim.

Washingtonul pregăteşte un nou plan de pace, dar deja a cauzat iritarea palestinienilor după ce a recunoscut Ierusalimul drept capitală a statului Israel.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.