Câștigătorii Festivalului Internațional de Film Pelicam
A VII-a ediţie a Festivalului internaţional de film despre mediu şi oameni Pelicam şi-a desemnat, duminică seara, la Teatrul Jean Bart din Tulcea, câştigătorii evenimentului, aceştia urmând că primească premii în valoare totală de 6.000 de euro.
Filmul „Fără titlu”, de Monika Willi şi Michael Glawogger, Austria, a fost desemnat câştigătorul Marelui Premiu al evenimentului. Înscris în secţiunea lungmetraje a concursului, filmul a fost prezentat drept „un adevărat testament existenţial” de către Oksana Sarkisova, membră a juriului şi directoare a Festivalului internaţional de film documentar despre drepturile omului Verzio.
Premiul câştigat de această peliculă este în valoare totală de 2.000 de euro şi a fost oferit de Primăria municipiului Tulcea. „Suntem extrem de onoraţi şi considerăm că e un privilegiu pentru noi să găzduim un asemenea festival care aduce un plus de imagine oraşului nostru şi vine cu o tematică atât de actuală”, a declarat primarul municipiului, Constantin Hogea.
Filmul „Braguino”, de Clement Cogitore, Franţa/Finlanda, a câştigat secţiunea BlackSea Docs, datorită modului în care arată cum personajele trăiesc în aproape independentă autarhie şi respect pentru natură, în ciuda corupţiei şi a lăcomiei politice cu care se confruntă, potrivit directorului Festivalului de film verde, eveniment itinerant în Europa, şi membru al juriului, Nicolas Guignard.
Regizorul acestui film a câştigat servicii de post-producţie pentru următoarea peliculă în valoare totală de 3.000 de euro oferite de Cinelabs România, iar filmul premiat va fi propunerea Festivalului Pelicam la concursul anual organizat de Green Film Network prin care se desemnează cel mai bun film de mediu al anului.
O menţiune specială la această secţiune a fost oferită filmului „Delta”, de Oleksandr Techynskyi, pentru maniera discretă, poetică şi cinematecă în care a surprins Delta. „Este o plăcere reală să mă aflu aici, pentru că după ce am filmat ani de zile în partea cealaltă a Dunării, acum am ocazia să fiu de partea aceasta a fluviului”, a declarat în timpul festivităţii de premiere regizorul ucrainean.
Premiul pentru cel mai bun scurtmetraj înscris în competiţie, în valoare de 500 de euro, a fost acordat de Centrul Naţional de Cinematografie peliculei „Cenuşa rămâne caldă”, de Monica Martins Nunes, pentru „cinematografia spectaculoasă care conferă filmului valoare universală”, potrivit membrilor juriului acestei secţiuni.
De asemenea, premiul secţiunii „Fresh Perspectives”, în valoare de 500 de euro, a fost oferit de Fundaţia pentru Parteneriat filmului „Cizmuliţele galbene”, de John Webster. „Dat fiind faptul că filmul este despre generaţiile viitoare, sunt fericit şi onorat să accept acest premiu din partea generaţiei viitoare”, a afirmat în timpul ceremoniei, regizorul peliculei premiate.
„Am petrecut nişte nopţi şi nişte seri minunate. M-am bucurat să văd că există interes pentru festival, pentru filmele pe care le proiectăm, pentru discuţiile cu regizorii, iar toate acestea ne încurajează să continuăm”, a declarat co-organizatorul festivalului Corina Eredenta Moldovan-Florea.