Iohannis, mesaj de Ziua Drapelului Național

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis, marți, un mesaj cu prilejul Zilei Drapelului Național, arătând că drapelul i-a adus laolaltă pe români în toate momentele majore ale devenirii naționale.

„Celebrăm, de «Ziua Drapelului Național», unul dintre cele mai puternice simboluri ale statalității, independenței, suveranității și unității naționale. Consacrat de Revoluția de la 1848, drapelul i-a adus laolaltă pe români în toate momentele majore ale devenirii naționale. Unirea Principatelor Române din anul 1859, declararea și cucerirea independenței de stat în 1877, Primul Război Mondial, cele trei momente ale Marii Uniri de la 1918, Al Doilea Război Mondial, Revoluția din 1989, precum și aderarea țării noastre la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord și la Uniunea Europeană, toate aceste etape ale evoluției României au stat sub semnul tricolorului. Pe faldurile sale stau înscrise valorile pe care este fundamentată națiunea română – Libertate, Dreptate și Frăție – și care insuflă sentimentul identității naționale și mândria de a aparține acestui popor”, a transmis Klaus Iohannis.

El mai arată că pentru statul român modern, racordat la valorile europene și euroatlantice, tricolorul are valențe la fel de puternice și în prezent.

”Românii se înclină cu respect ori de câte ori drapelul este arborat la sediul instituțiilor publice, la competiții sportive sau în teatrele de operații în care participă armata noastră. În Anul Centenarului, încărcătura spirituală profundă a tricolorului ne inspiră și ne determină să ne unim eforturile, animați de o autentică dragoste de patrie, pentru a construi o Românie puternică și democratică. La mulți ani României și Tricolorului său!”, mai adaugă șeful statului.

Potrivit Administrației Prezidențiale, Cu această ocazie Palatul Cotroceni va fi iluminat în culorile Tricolorului.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.