Deputații se pregătesc de sesiune extraordinară

Camera Deputaţilor se convoacă în sesiune extraordinară în data de 1 iulie, ora 14,00, pentru perioada 2 – 19 iulie, a decis, miercuri, Biroul permanent.

Decizia a fost anunţată de secretarul Camerei, Georgian Pop.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a susţinut luni, răspunzând unei întrebări, că este exclusă în acest moment adoptarea modificării Codurilor penale printr-o Ordonanţă de urgenţă. Astfel, întrebat dacă este exclusă în acest moment această procedură, el a răspuns: „Da”.

„Voi aţi spus. Eu ştiu exact ce am vorbit vineri seara. Am fost acolo cu toţii şi am spus şi spun în continuare că trebuie să se grăbească procedurile, pentru că s-a întârziat foarte mult. O să facem o sesiune extraordinară, dar nu putem face o sesiune extraordinară toată vara. Şi atunci o să cer astăzi, şi eu, şi domnul Tăriceanu celor din comisie să închidă odată Codul penal, să meargă la votul final, după care intră în circuitul obişnuit”, a spus Dragnea, întrebat dacă în cadrul CEx de vineri s-a discutat despre o posibilă Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Codurilor penale.

Potrivit regulamentului, Camera Deputaţilor se întruneşte şi în sesiuni extraordinare, la cererea Preşedintelui României, a Biroului permanent sau a cel puţin unei treimi din numărul deputaţilor.

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.