Lopez Obrador, noul președinte al Mexicului

Lopez Obrador, un naţionalist de stânga, ar urma să devină noul preşedinte al Mexicului, a doua cea mai mare economie din America Latină, conform exit poll-urilor de duminică noaptea, scrie The Guardian, preluat de News.ro.

Andres Manuel Lopez Obrador, bărbatul în vârstă de 64 de ani care este cunoscut ca Amlo, îl consideră pe Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist din Marea Britanie, ca fiind prietenul său şi a promis că va lua măsuri dure împotriva corupţiei, va readuce sub control lupta împotriva drogurilor şi va avea grijă de oamenii aflaţi în sărăcie.

El este aşteptat să câştige alegerile cu 49% din voturi, conform unui sondaj realizat de ziarul El Financiero.

Cel mai apropiat rival al lui Obrador, Ricardo Anaya de la partidul Acţiunea Naţională (PAN) a primit 27% din voturi în timp ce Jose Antonio Meade, candidatul partidului Revoluţia Instituţională, care a condus Mexicul pentru cea mai mare parte a secolului trecut, a ieşit pe locul trei, cu 18% din voturi, conform aceluiaşi sondaj.

Un al doilea exit poll, comandat de gruparea Consulta Mitofsky, îl arată pe Obrador învingător, voturile sale fiind între 43% şi 49%. Anaya se situează între 23% şi 27% iar Meade între 22% şi 26%.

După ce au fost publicate aceste rezultate, Meade şi-a recunoscut înfrângerea, declarând: „Trebuie să recunoaştem că … Andres Manuel Lopez Obrador va avea responsabilitatea de a conduce puterea executivă iar pentru binele Mexicului îi urez numai bine”.

La scurt timp şi Anaya l-a felicitat pe Obrador: „După cum i-am spus şi lui acum câteva minute la telefon, îi recunosc triumful, îi transmit felicitările mele şi îi urez mult succes pentru binele Mexicului. Cetăţenii au vrut o schimbare şi majoritatea au votat pentru alternativa pe care el o reprezintă”.

De asemenea, preşedintele american Donald Trump l-a felicitat pe Obrador, postând pe Twitter: „Felicitări lui Andres Manuel Lopez Obrador pentru că va fi viitorul preşedinte al Mexicului. Sunt nerăbdător să lucrez cu el. Sunt atât de multe de făcut, lucruri care vor fi în favoarea atât Statelor Unite cât şi Mexicului!”.

Amlo, care a făcut semnul victoriei către reporteri atunci când s-a prezentat la vot, a declarat: „Astăzi este o zi istorică. Votul este unul în care oamenii vor alege între a avea parte de mai mult din acelaşi lucru sau o schimbare reală”.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.