Maria Grapini sancționează public ipocrizia Occidentului, în chestiunea transportatorilor

Plenul PE de la Strasbourg a dezbătut, marți seara, tematica fierbinte privind adaptarea la evoluțiile din sectorul transportului rutier – Cerințe de control și norme speciale privind detașarea conducătorilor auto în sectorul transportului rutier.

Apărătorul cel mai activ al transportatorilor români, europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini, a profitat de ocazie și, în tonalitatea binecunoscută, directă și tranșantă, a sancționat, din nou, în fața Europei, jocul de glezne practicat de mai marii UE – vesticii – în raport cu statele estice. Umanista are o listă consistentă de intervenții pe acest subiect, dar și un parteneriat solid în spate cu organizații ale transportatorilor din România, cu care se întâlnește frecvent, sintetizează problemele și caută soluțiile, la nivel de PE.

Marți, 3 iulie, Maria Grapini a punctat direct, sancționând populismul și dublul limbaj, practicate de unele state europene, fără pic de rezervă. Europarlamentarul PPU-sl este membru al Comisiei de Transport și Turism (TRAN), avizat în problematica greoaie a transportatorilor Europei.

„Nu sunt mulțumită de compromisurile la care am ajuns în Comisia TRAN, dar este soluția pe care o putem avea acum, să mergem deci cu tot pachetul de măsuri. Ce-ar însemna să mergem cu un singur raport? Un dezastru! Haideți să nu mai fim populiști, toți ne gândim la lucrători, dar haideți să ne gândim pe termen lung. Ce înseamnă falimentarea unor companii din foarte multe state, ce înseamnă falimentarea unor IMM-uri, lipsa unor locuri de muncă și ce se întâmplă cu acei șoferi? Vor fi angajați de căsuțele poștale și vor fi plătiți tot la fel de prost ca și acum! Deci, haideți să nu mai fim lupul moralist! Eu propun ca mâine să votăm acest pachet sau, dacă nu, respingem în bloc și-o luăm de la capăt, doamna comisar! Nu se poate să fragmentăm piața, nu se poate să nu avem o concurență și o competiție, nu se poate să nu ținem cont de subsidiaritate! Salariile sunt subsidiaritate! Dumping fac companiile din Vest când angajează oameni din Est și muncesc acolo, pe salariile din Est!”, a spus Maria Grapini, în plenul PE de la Strasbourg.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.