Creșterea economică a României va încetini în 2018 și 2019
Creşterea economică ar putea încetini la 3,9% în 2018 şi la 3,5% în 2019, iar consumul va continua să fie principalul motor al creşterii, relevă raportul trimestrial al UniCredit.
„Anticipăm o încetinire semnificativă a creşterii economice începând de anul acesta, la mai puţin de 4% atât în 2018, cât şi în 2019. Consumul va continua să fie principalul motor al creşterii datorită majorărilor salariale semnificative. În acelaşi timp, impactul negativ al creditării noi pe fondul condiţiilor financiare mai restrictive, impulsul fiscal redus şi efecte de bază negative (în special în agricultură) vor conduce la încetinirea economică. Inflaţia anuală ar putea atinge nivelul maxim de anul acesta în vară şi cel mai probabil se va tempera în T4 2018, dar va rămâne deasupra ţintei în cea mai mare parte a anilor 2018 – 2019. Este foarte probabil ca BNR să majoreze dobânda de politică monetară de încă două ori anul acesta, în august şi în T4 2018”, se spune în raport.
Potrivit economiştilor băncii, creşterea economică încetineşte în România din cauza ritmurilor de creştere nesustenabile din 2016 – 2017. Aceştia susţin că încetinirea nu este surprinzătoare. O parte semnificativă a creşterii de anul trecut a fost bazată pe şocuri de ofertă (recolta excepţională), pe impulsul fiscal şi pe cel al creditului. Ambele se temperează deja. În acelaşi timp, mediul politic volatil nu este propice pentru reformele necesare accelerării creşterii potenţiale şi corectării dezechilibrelor macroeconomice.
Economiştii susţin că, dat fiind programul electoral încărcat din perioada următoare, mixul politicilor macroeconomice ar putea continua să se deterioreze deoarece creşterea salariilor şi pensiilor va limita fondurile disponibile pentru alte tipuri de cheltuieli fiscale. Cheltuielile de personal vor creşte cu aproximativ 1,3 puncte procentuale din PIB în 2018 faţă de 2017. Mai mult, Guvernul ia în calcul implementarea în 2019 – 2020 a tuturor majorărilor salariale planificate până în anul 2022.