„RETROcedări OWR” anunță documentare de excepție la ARCUB

Documentare incluse în selecţia celei de a 11-a ediţii a Festivalului Internaţional de Documentare şi Drepturile Omului vor fi prezentate, în iulie şi august, de One World România în cadrul programului „RETROcedări OWR”, informează un comunicat.

Documentarul „Atelier de conversaţie”, care invită spectatorii să reflecte „asupra a ceea ce ne apropie sau ne separă în colţurile noastre diferite de lume şi asupra sfâşierii lăsate în sufletele noastre de separarea de ceea ce am numit cândva ‘acasă'”, va putea fi vizionat marţi, de la ora 20,00.

Pe 31 iulie, tot de la ora 20,00, bucureştenii vor putea urmări filmul „Sexpertul vă răspunde”. „Doctorul Mahinder Watsa scrie o rubrică despre sex într-un popular cotidian din Mumbai. Erou radical pentru unii, pericol naţional pentru alţii, nonagenarul ginecolog indian le-a văzut pe toate din anii ‘˜70 încoace, într-o ţară extrem de conservatoare, dar aflată în schimbare rapidă, şi-a păstrat umorul, optimismul şi modestia. Pentru cei care încă mai cred că India este ţara Kama Sutrei sau că educaţia sexuală este imorală, acest documentar plin de umor, inteligenţă emoţională şi înţelegere a vechii şi noii Indii din interior este de neratat şi riscă să răsfrângă puţină lumină asupra dezbaterilor despre educaţia sexuală în şcoli din ţara noastră”, se arată în descrierea peliculei.

Documentarul „Mama Colonel” în regia lui Dieudo Hamadi, un film despre autoritatea feminină confruntată cu traumele rezultate în urma abuzului şi a violenţei sexuale, va fi prezentat pe 14 august, de la ora 20,00. Filmul, „sobru şi energic” atinge cu delicateţe ororile unei lumi devastate de abuzuri trecute şi actuale, dar rămâne concentrat asupra figurii luminoase ale unei femei cu grad de colonel detaşată ca şefă a unei unităţi de poliţie într-o zonă din Congo marcată de consecinţele unui război civil, care ştie că de eficacitatea ei depind vieţile şi şansele de recuperare ale celor traumatizaţi.

Filmele vor fi proiectate la ARCUB – Sala Bolţilor, iar biletele sunt puse în vânzare pe platforma Eventim

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.