Trump vrea să se întâlnească „în curând” cu Kim Jong Un
Preşedintele american Donald Trump i-a mulţumit joi lui Kim Jong-Un pentru că returnează rămăşiţele soldaţilor americani ucişi în Războiul din Coreea, adăugând că este nerăbdător să îl întâlnească ‘în curând’ din nou pe liderul nord-coreean, transmite dpa.
„Vă mulţumesc, preşedinte Kim Jong-Un, pentru că v-aţi ţinut de cuvânt şi aţi început procesul de a trimite acasă rămăşiţele marilor şi iubiţilor noştri dispăruţi, căzuţi pe câmpul de luptă”, a scris Trump pe Twitter.
„Nu sunt deloc surprins că aţi luat o astfel de măsură. De asemenea, vă mulţumesc pentru scrisoarea dvs. frumoasă – sunt nerăbdător se vă întâlnesc în curând!”, a adăugat el.
Nu este clar la ce scrisoare a făcut referire şi nici când s-ar putea întâlni cu Kim, deşi, după summitul din iunie din Singapore, media nord-coreene au relatat că liderul de la Phenian a acceptat o invitaţie din partea lui Trump de a efectua o vizită în SUA, în timp ce Trump a spus că Kim va fi ‘cu siguranţă’ invitat la Casa Albă la un moment dat.