Ipoteză șocantă în cazul dispariției avionului Malaysia Airlines

După 4 ani de cercetări zadarnice în cazul misterioasei dispariţii a cursei Malaysia Airlines-MH370, noi informaţii scot la iveală o nouă ipoteză potrivit căreia, în tragedie, ar fi fost implicaţi extratereştri.

Extratereştrii s-ar putea afla la originea dispariţiei fără urmă, acum 4 ani, a zborului MH370 al companiei aviatice Malaysia Airlines, după ce ar fi fost interceptat, aparent, un „mesaj militar misterios”, pe Internet, a informat un grup de specialişti care încearcă să dezlege misterul.

Un utilizator de Twitter care se recomandă ca fiind „Ty” pretinde că a primit un mesaj vocal de la o sursă necunoscută încă.

Mesajul ciudat este format dintr-o serie de numere şi litere şi, potrivit diferitelor păreri, ar fi vorba despre alfabetul fonetic al NATO şi, în traducere aproximativă, suna astfel: „S Danger SOS este dezastruos pentru voi să procedaţi la evacuare fiţi prudenţi ei nu sunt fiinţe umane 042933964230 SOS Danger SOS.”

Un alt utilizator de Twitter, Gio de Loera, a transmis la rândul lui: „Vrei să spui că Malaysia Flight 370 s-ar fi  întâlnit cu extratereştiI???”  

Unii internauţi au obsevat că numărul este spaţiat – 04 29 33 96 42 30 – şi postat pe Google, iar coordonatele acestuia ar corespunde Medanului – Capitala provinciei indoneziene Sumatra de Nord, care se află lângă Malaezia, potrivit express.co.uk.

În data de 8 Martie 2014, un Boeing 777 al Malaysian Airlines cu 239 de persoane la bord a dispărut fără urmă în Oceanul Indian.

După aceşti patru ani de investigaţii care nu s-au soldat cu succes, anchetatorii au abandonat orice alte cercetări în acest caz.  „Nu putem determina cu acurateţe care a fost cauza pentru care pilotul a schimbat subit ruta avionului, înainte de a dispărea în mare.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.