Câștigul salarial mediu net, în creștere ușoară în iunie!
Câştigul salarial mediu nominal net pe economie în luna iunie a fost de 2.721 lei, în creştere cu 17 lei (0,6%) faţă de mai, valorile cele mai mari înregistrându-se în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (6.591 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.557 lei), potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS) remise marţi Agerpres.
Comparativ cu luna iunie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 14,3%.
În ceea ce priveşte câştigul salarial mediu nominal brut acesta s-a situat în iunie 2018 la 4.527 lei, cu 0,7% mai mare decât în luna precedentă.
Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 108,4%. De asemenea, indicele câştigului salarial real a fost de 100,6% pentru iunie 2018 faţă de luna precedentă.
Comparativ cu luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 195,0%, cu 1,2 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna mai 2018.