Peste 100.000 de români au protestat în Piața Victoriei. Violențe, sute de răniți, abuzuri ale jandarmilor!
110.000 de români au protestat aseară în Piața Victoriei la mitingul Diasporei. Mitingul diasporei din Piaţa Victoriei a fost marcat de violenţe între protestatari şi jandarmi. Primii au încercat de mai multe ori să forţeze cordonul de jandarmi ca să intre în curtea guvernului şi au aruncat cu pietre şi alte obiecte, iar jandarmii au ripostat cu gaze lacrimogene şi tunuri cu apă. Bilanţul celor care au avut nevoie de îngrijiri medicale, din ambele tabere, a fost de aproape 450. Doi jandarmi, dintre care o femeie, au fost la un pas de a fi linşaţi. Preşedintele Iohannis a dat un mesaj în care a condamnat brutalitatea Jandarmeriei.
Un nou protest este anunţat, pe Facebook, pentru sâmbătă, de la ora 18.00, în Piaţa Victoriei, evenimentul fiind intitulat ”Nu plecăm până nu plecaţi!”
Femeia jandarm bătută în Piaţa Victoriei este internată la Spitalul de Urgenţă Floreasca, cu suspiciune de fractură la coloana cervicală, au precizat reprezentanţii Jandarmeriei.
Un număr de 440 de persoane au primit asistenţă medicală în Piaţa Victoriei, dintre aceste 65 fiind transportate la spital, în urma mitingului de vineri.
”440 de intervenţii pentru acordare asistenţă medicală la faţa locului (24 jandarmi), în urma cărora 65 de persoane au fost transportate la spital (9 jandarmi)”, precizează ISU.
În Piaţa Victoriei au fost prezente 17 ambulanţe SMURD de prim ajutor, 13 ambulanţe pentru multiple victime, toate deservite de medici, 3 motociclete SMURD, o maşină de suport logistic medical, 13 maşini de pompieri, un centru de comandă şi coordonare, 56 de paramedici pentru preluarea răniţilor.
Armele celor doi jandarmi care au fost bătuţi în Piaţa Victoriei au fost sustrase, iar structurile Ministerului Afacerilor Interne fac cercetări în acest caz.
Câteva sute de persoane protestau, la miezul nopții, pe bulevardele din jurul Pieţei Victoria. Manifestanţii strigă „România, trezeşte-te!” şi cântă „Noi de-aicea nu plecăm, nu plecăm acasă, până nu ne câştigăm libertatea noastră”.
”Structurile MAI au fost mobilizate pentru identificarea persoanelor care au sustras armele individuale ale celor doi jandarmi care au fost loviţi cu bestialitate de mai multe persoane în Piaţa Victoriei. În acest moment sunt analizate imaginile care surprind momentul respectiv pentru identificarea acelor persoane”, precizează purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei.
Cazul va fi preluat de Parchetul competent. Jandarmeria face apel la toţi cetăţenii care au informaţii să anunţe poliţia.
Fostul premier Dacian Cioloş spune că reacţia forţelor de ordine la protestul de vineri, din Piaţa Victoriei, şi a celor care le-au dat ordinele de evacuare a unei manifestaţii paşnice este „un precedent extrem de periculos pentru democraţia românească”.
„Un om cu mintea normală şi cu un minim respect faţă de semeni nu poate să nu fie în seara asta în faţa evidenţei că s-a mers prea departe. Reacţia forţelor de ordine şi a celor care le-au dat ordinele de evacuare a unei manifestaţii paşnice este un precedent extrem de periculos pentru democraţia românească”, a scris Cioloş pe Facebook.
Câteva sute de persoane care au fugit din Piaţa Victoriei când jandarmii au intrat în forţă au protestat pe bulevardul Iancu de Hunedoara. Manifestanţii strigă ”Nu plecăm!”. Ei au fost înconjuraţi de jandarmi, care au format un cordon.
PMP îi cere ministrului de Interne, Carmen Dan, să oprească intervenţia jandarmilor din Piaţa Victoriei, afirmând că “aceste intervenţii amintesc de anii ’90”.
„PMP condamnă violenţele din Piaţa Victoriei şi cere ministrului Carmen Dan să oprească imediat intervenţiile în forţă împotriva oamenilor care manifestă paşnic în Piaţa Victoriei. Aceste intervenţii amintesc de anii ’90, când regimul Iliescu oprea, cu o brutalitate extremă, dreptul la liberă exprimare al cetăţenilor”, a transmis PMP printr-un comunicat de presă.
Partidul mai cere oprirea violenţelor împotriva românilor din Diaspora şi din ţară, solicitându-i ministrului de interne să respecte dreptul la liberă exprimare al românilor.
Preşedintele Klaus Iohannis are o primă reacţie după protestele violente din Piaţa Victoriei. El a condamnat duritatea intervenţiei jandarmilor şi cere explicaţii de la Ministerul de Interne privind gestionarea situaţiei din piaţă.
„Într-o democrație autentică este dreptul fiecărui om să protesteze, dar violența nu este acceptabilă, indiferent de opțiunile politice. Condamn ferm intervenția brutală a Jandarmeriei, puternic disproporționată în raport cu manifestările majorității oamenilor din Piața Victoriei. Încercarea de a înfrânge voința oamenilor printr-o reacție violentă a forțelor de ordine este o soluție condamnabilă. Ministrul de Interne trebuie să dea urgent explicații pentru modul în care a gestionat evenimentele din această seară!”, a scris Klaus Iohannis pe Facebook.